image
Sursa foto: Jurnal.md

Organizațiile de mediu, despre atacul braconierilor asupra celor 4 inspectori: „Este o tentativă de omor, nu huliganism”

Mai multe organizații specializate în protecția mediului din Republica Moldova au emis o declarație în care și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu încadrarea de către poliție a faptelor grupului de circa 20 de persoane înarmate care au atacat în noaptea de miercuri spre joi patru inspectori de mediu.

Organizațiile și-au exprimat revolta față de tratamentul inuman aplicat inspectorilor de mediu, care totodată au fost deposedați de camerele de luat vederi, în timp ce se aflau în exercițiul funcțiunii.

„Suntem de părere că agresorii trebuiesc pedepsiți dur și trebuie anchetați sub acuzația de tentativă de omor, dar nu pe capătul de acuzare de „huliganism” propus de domnul Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP). Faptele comise de cei 20 de indivizi împotriva a 4 funcționari ai statului nu are cum să se încadreze la categoria huliganism, ci la fapte deosebit de grave, сa rezistența față de reprezentanții legitimi ai autorităților, asociată cu amenințarea vieții, comisă de un grup de persoane”, se spune în declarație.

Semnatarii solicită organelor de protecție să ancheteze cu multă seriozitate acest caz.

Rugăm instituțiile abilitate - Inspectoratul General al Poliției și Procuratura Generală - să trateze situația cu maximă responsabilitate și să nu demonstreze indulgență față de acest act de o brutalitate gravă. Mai solicităm decizionarilor să respecte și să pună în aplicare prevederea privind echiparea corespunzătoare a inspectorilor de mediu care ies în raiduri, cu mijloace de apărare și de inspectare, în special pe timp de noapte. Amintim că inspectorii de mediu sunt primii cărora li se solicită o reacție atunci când se semnalează încălcări ale legislației de mediu, și sunt unicii funcționari care monitorizează constant în teren starea mediului înconjurător în pofida numeroaselor probleme pe care le întâmpină”, se mai spune în reacția asociațiilor de mediu.

Declarația a fost semnată de Consiliul Național al ONG-urilor de Mediu, Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, Mișcarea Ecologistă din Moldova, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă, „Societatea Ecologică Biotica” și alte organizații.

Amintim că patru angajați ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului au fost bătuți cu bestialitate în noaptea de miercuri spre joi de un grup din care făceau parte vreo 20 de braconieri înarmați.

Despre aceasta a anunțat șeful Inspectoratului, Ion Bulmaga. Altercația a avut loc în jurul orei 00:30, în timpul unei operațiuni antibraconaj, planificată de mai mult timp.

Noutăţile partenerilor

comentarii: