Membru al grupării Borman, extrădat din Spania, acuzat de trafic de droguri, trimis în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Inspectoratul Național de Investigații, au terminat urmărirea penală în cazul unui membru al organizației criminale internaționale „Borman,” extrădat Chișinăului de autoritățile din Spania, în vara acestui an.

Foto: procuratura.md

Potrivit datelor din dosarul penal trimis de procurorii PCCOCS în judecată, bărbatul din Ialoveni cu vârsta de 46 de ani a facilitat cumpărarea hașișului din Spania și transportarea lui în Rusia, prin Moldova. Urmare a acțiunilor procesual-penale efectuate după extrădarea acestuia, oamenii legii au stabilit că acesta, în rol de organizator al grupului infracțional, a fost responsabil de trafic de droguri încă din anul 2013. În această calitate, învinuitul a fost responsabil de cumpărarea și transportarea a peste 110 kilograme de droguri, care după vânzarea lor în Rusia au generat un profit estimat pe piața neagră la 11.000.000 lei.

„Drogurile erau transportate camuflat în găleți pentru vopsea, precum și în cazane pentru încălzire. Iar faptele infracționale au continuat și după deconspirarea de către autorități a acestor ilegalități, în 2013.

Reamintim, în cadrul investigării acestui dosar complex, procurorii PCCOCS au trimis pe banca acuzaților un membru al altui grup al organizației criminale, care în mai 2022 a fost extrădat din Franța, precum și liderul grupului, inclusiv liderul grupului acestei organizații criminale care a fost extrădat din Spania.

Potrivit legii penale, fapta incriminată se pedepsește cu închisoarea pentru un termen care variază între 7 și 15 ani, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpații se prevalează de prezumția nevinovăției potrivit legii”, anunță PG.

Autoritățile din Spania au extrădat în Moldova membrul unui grup al organizației internaționale „Borman” pentru continuarea investigării circulației ilegale a peste 10 kg de hașiș, în perioada anilor 2016-2017. Anterior anunțării lui în căutare, ofițerii de investigație ai INI, de comun cu procurorii PCCOCS, au stabilit că bărbatul cu vârsta de 46 de ani ar fi facilitat cumpărarea din Spania a peste 10 kg de hașiș. Drogurile tranzitau Moldova pentru vânzarea ulterioară în Rusia, la un preț estimat la 400.000 lei pe piața neagră.


Pub