Reluarea zborurilor spre Moscova, investigată de ACC: Autoritatea s-a autosesizat

Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că s-a autosesizat, după anunțul companiei aeriene Air Moldova precum că va relua operarea zborurilor spre Moscova. Astfel, ACC susține că examinează anunțul prin prisma asigurării securității și a protecției consumatorului.

Foto: UNIMEDIA
„Autoritatea Aeronautică Civilă s-a autosesizat urmare a anunțului companiei aeriene Air Moldova cu referire la reluarea cursei Chișinău-Moscova. În acest sens, Autoritatea Aeronautică Civilă examinează acest anunț prin prisma asigurării securității și a protecției consumatorului. Cu detalii vom reveni în curând”, menționează AAC.

Air Moldova a anunțat că va relua operarea zborurilor spre Moscova începând cu data de 1 octombrie, după sistarea acestora din februarie 2022. Într-un comunicat oficial, compania anunță că decizie vine ca urmare a nenumăratelor solicitări din partea cetățenilor Republicii Moldova, care se află în Federația Rusă și vor să revină acasă.


Pub