Și-a omorât un vecin, supărat ca acesta a consumat alcool cu soția sa: Un bărbat, condamnat la 13 ani în închisoare

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 06 septembrie 2022, un bărbat în vârstă de 44 ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 13 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care au provocat decesul victimei (infracțiune prevăzută de art. 151 alin. (4) din Codul penal).

Foto: UNIMEDIA

Potrivit probelor administrate în ședința de judecată, acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii mun. Chișinău au demonstrat vinovăția bărbatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

„Mai exact, potrivit actului de învinuire, bărbatul este acuzat de către procurori în baza probelor administrate că, în data de 09 septembrie 2021, în timp ce se afla în preajma blocului de locuit amplasat pe o stradă din sectorul Buiucani al Capitalei, fiind revoltat pe faptul că soția sa consumă băuturi alcoolice cu un vecin în apartamentul acestuia, a pătruns în domiciliul ultimului, unde i-a aplicat multiple lovituri cu bâta improvizată peste diferite regiuni ale corpului, inclusiv și în cap, în rezultatul cărora, victima, deși a reușit să fugă din apartament, a căzut fără cunoștință în scara blocului de unde a și fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă, unde a și decedat.

Precizăm că, pe tot parcursul desfășurării procesului penal inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, măsura preventivă menținută și de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței în vigoare.

Totodată, la pronunțarea sentinței, instanța de judecată a dispus încasare de la inculpat în folosul succesorului părții vătămate a prejudiciului moral cauzat în mărime de 50 000 lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău”, menționează PG.


Pub