Regele Charles al III-lea a susținut primul discurs public în calitate de nou monarh al Marii Britanii. William devine prinț de Wales

Regele Charles al III-lea a susținut primul discurs public în calitate de nou suveran al Marii Britanii. El a părăsit Castelul Balmoral, vineri după-amiază, și a ajuns la Londra, la Palatul Buckingham alături de soția sa, regina consoară Camilla. Înainte de a intra în palatul regal, Charles a salutat mulțimea, a dat mâna cu oamenii strânși în fața porților și le-a primit direct condoleanțele și urările de bine pentru domnia pe care o începe. Regele a avut apoi prima sa audiență oficială cu Liz Truss, șefa guvernului brtanic. După această întâlnire, Charles s-a adresat pentru prima oară națiunii în calitate de Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, scrie digi24.ro.

Foto: Profimedia

Regele Charles al III-lea a rostit vineri primul său discurs către națiune, un discurs de 10 minute înregistrat la Palatul Buckingham, în care și-a arătat recunoștința și respectul față de mama sa și i-a lăudat cei 70 de ani de domnie. Volume 90%

Regele Charles al III-lea și-a început discursul cu un omagiu adus mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, și cu mărturisirea durerii pe care o simte întreaga familie regală.

Suveranul părea să aibă ochii în lacrimi în timp ce vorbea despre Regina Elisabeta a II-a, căreia i-a spus „draga mea Mama”, rememorând cei 70 de ani de domnie în care suverana și-a făcut datoria cu „căldură, umor și abilitate”.

„Valorile noastre au rămas și trebuie să rămână constante”, a spus Charles al III-lea.

„Atâta timp cât sunt Rege, voi respecta Constituția. Vă voi servi cu loialitate și iubire, așa cum am făcut-o toată viața”, a promis Charles.

„Viața mea, sigur, se va schimba”, a recunoscut el, menționând fundațiile sale de care nu se va mai putea ocupa și dând de înțeles că va mai avea timp ca până acum nici de pasiunile sale sau de vizitele în locuri îndrăgite precum România.

„Este un timp al schimbării pentru familia mea, contez pe sprijinul iubitei mele soții, Camilla. Am învățat că mă pot baza pe ea”, a arătat Charles.

„Fiul meu William va prelua responsabilitățile pe care le-am avut timp de cinci decenii. Sunt mândru de el și de Kate, noii prinți de Wales” - a menționat Charles, oficializând faptul că William devine prinț moștenitor. Suveranul nu l-a uitat nici pe celălalt fiu al său, chiar dacă a renunțat la îndatoririle regale.

„Vreau să-mi exprim iubirea pentru Harry și Meghan, în timp ce își construiesc o viață în Statele Unite”, a afirmat Charles. „Ofer cele mai sincere mulțumiri, din inimă, pentru sprijinul acordat”, le-a spus el supușilor.

„Iubită mama, își mulțumesc pentru tot. Fie ca îngerii să-ți călăuzească calea”, și-a încheiat Charles primul discurs ca Rege.


Pub