Spînu, candidatul PAS la Primărie? Ministrul Infrastructurii: Recunosc că au fost mai multe discuții în acest sens

PAS nu a luat încă o decizie finală privind candidatul la primăria Chișinău. Cel puțin asta a declarat liderul formațiunii, dar și ministrul Infrastructurii, numele căruia este printre cele vehiculate public în acest sens. „Răbdați câteva zile. Decizia urmează să treacă niște proceduri interne, apoi vom face anunțul public”, a declarat Igor Grosu, președintele PAS.

Foto: Colaj UNIMEDIA

„ - Știu că se vorbește. PAS e în proces de selectare a candidatului, nu este o decizie finală la moment. Recunosc că au fost mai multe discuții în acest sens. Nu este o decizie finală, atunci când va fi anunțată, mă voi expune.

- Vă doriți acest lucru sau nu?

- Eu am un singur obiectiv acum - să pregătesc țara pentru această iarnă, atunci când vom avea deciziile finale în partid, mă voi putea expune doar după decizia finală”, a declarat Andrei Spînu la Bună Seara de la TRM.

Întrebat dacă polemica sa cu primarul capitalei, Ion Ceban, este legată totuși de intențiile de a candida, Spînu a spus:

„Primarul a promis că nu va face politică, dar în ultimul an face doar politică și am și eu niște întrebări, pentru că sunt locuitor al Chișinăului. La orice, atacă guvernarea. Cu ce e responsabilă guvernarea că de pe o stradă nouă a sărit asfaltul sau că Albișoara e mereu inundată, abia renovată, iar în parcul reabilitat se usucă pomii. Ore întregi în ambuteiaje… Un proiect strategic important al primarului, în afară de trotuare există? Nu.”

Vicepremierul Andrei Spînu s-a amuzat pe seama anunțului făcut de Ceban privind lansarea Alternativei Mișcarea Națională. Comentariul nu s-a lăsat fără reacție din partea deputatul BCS, Bogdan Țîrdea, care a venit în apărarea primarului capitalei cu următorul comentariu: „Deja ați creat alternativa PLDM-ului. Doar că va ieșit o copie jalnică”.

Ulterior, și Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu un comentariu după valul de reacții provocat de anunțul privind lansarea unui proiect politic.


Pub