Dolință va fi citată la PA, în dosarul în care este vizat Dodon: Ce au găsit procurorii azi la percheziții
Procuratura Anticorupție anunță detalii după perchezițiile efectuate astăzi la domiciliu și automobilele fostei deputate BCS, Alla Dolință. Potrivit PA, aceasta este vizată în cadrul cauzei penale de învinuire a ex-președintelui R. Moldova.
Foto: newsmaker.md
În rezultatul perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate mai multe dispozitive informatice și înscrisuri de ciornă, care la fața locului s-a stabilit că au legătură cu circumstanțele cauzei penale și urmează a fi analizate în ansamblu cu alte probe administrate pe caz.

„Precizăm că, la acest moment fostului deputat nu i-a fost atribuită nici o calitate procesuală, acesta urmează să fie citat și audiat de către procurori în perioada imediat următoare. În privința persoanei vizate, la această etapă a procesului penal, nu a fost aplicată nicio măsură procesuală de constrângere.

Despre rezultatele acțiunilor de urmărire penală pe caz, procurorii vor informa ulterior, în măsura în care prezentarea unor date din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale”, anunță PA.

Procurorii au descins, astăzi, cu percheziţii la domiciliul fostei deputate BCS, Alla Dolinţă. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de procurora responsabilă pentru comunicare cu mass-media, Mariana Cherpec.


Pub