Rezultatele perchezițiilor la Alla Dolință. Fostei deputate nu i-a fost atribuită nicio calitate procesuală

Alla Dolință
Foto: flickr.com

Procuratura Anticorupție informează că astăzi, 8 septembrie 2022, a efectuat percheziții la domiciliul și automobilele ex-deputatei Alla Dolință, vizată în cadrul cauzei penale de învinuire a ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

În rezultatul perchezițiilor efectuate au fost depistate si ridicate mai multe dispozitive informatice și înscrisuri de ciornă, care la fața locului s-a stabilit că au legătură cu circumstanțele cauzei penale și urmează a fi analizate în ansamblu cu alte probe administrate pe caz.

Precizăm că, la acest moment fostei deputate nu i-a fost atribuită nicio calitate procesuală, acesta urmează să fie citată și audiată de către procurori în perioada imediat următoare. În privința persoanei vizate, la această etapă a procesului penal, nu a fost aplicată nici o măsură procesuală de constrângere.

Despre rezultatele acțiunilor de urmărire penală pe caz, procurorii vor informa ulterior, în măsura în care prezentarea unor date din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente