Natala Gavrilița anunță că urmează remanieri în guvern până la sfârșitul lunii septembrie

natalia-gavrilita
Foto: gov.md

După ce ministra mediului, Iuliana Cantaragiu, și-a dat demisia, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a anunțat că urmează să aibă loc remanieri în guvern în timpul apropiat – până la sfârșitul lunii septembrie. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Natalia Gavrilița a menționat că există domenii unde sunt persoane care sunt mai potrivite pentru alte funcții decât pe cele pe care le dețin la momentul actual.

„Vom veni cu aceste domenii unde trebuie sa fie remanieri în timpul apropiat, la timpul potrivit. Avem nevoie de un suflu nou. Până la sfârșitul lunii septembrie vom face toate concluziile și vom mergem cu o componență actualizată”, a spus Gavrilița.

Despre plecarea ministrei mediului din funcție, Natalia Gavrilița a spus că un specialist bun nu este întotdeauna și un manager de crize: „Eu văd această remaniere ca într-o echipă de fotbal, când un jucător obosește, atunci facem o schimbare și dăm un impuls nou, un suflu nou!”

Prim-ministra a menționat că Iuliana Cantaragiu rămâne în interimat până la preluarea funcției de o altă persoană, specificând că există o listă de candidatori care va fi anunțată ulterior.

La întrebarea dacă Gavrilița urmează să plece din funcție, ea a menționat: „Am auzit despre plecarea mea de la începutul mandatului, dar voi răspunde în stilul lui Mark Twain: «Zvonurile despre plecarea mea sunt exagerate»”.

Amintim că astăzi, 8 septembrie, ministra mediului, Iuliana Cantaragiu, a anunțat că își dă demisia.

La ultima ședință a guvernului, din 7 septembrie, Gavrilița s-a arătat indignată față de Cantaragiu pentru că site-ul lemne.md nu este încă funcțional, deși trebuia să fie până pe 1 septembrie. După aceasta, Cantaragiu a fost întrebată de jurnaliști la o conferință de presă despre indignările prim-ministrei, videoclipul cu răspunsul acesteia a devenit viral pe rețele de socializare.

Iuliana Cantaragiu a fost numită în funcție în vara anului trecut.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente