image
Sursa foto: Instagram

Fiica sa a ajuns în sferturi la US Open, însă miliardarul nu a catadicsit să apară în tribune: ”Mi-a spus doar asta”

Jessica Pegula (28 de ani, 8 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale US Open, după ce a trecut de Petra Kvitova (32 de ani, 21 WTA), scor 6-3, 6-2, într-o oră și 13 minute.

Jessica, fiica lui Terry Pegula, patronul echipei din NFL Buffalo Bills și celei din NHL Buffalo Sabres, care are o avere de aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit Forbes, nu a fost susținută din tribune de tatăl său.

”Mi-a spus doar că am făcut o treabă bună. Poate că-i place să vadă meciul de acasă pentru că nu e așa de stresant. Fratele și sora mea m-au susținut din tribune. Dacă voi ajunge în finală, nu știu, vom vedea (n.r.- dacă tatăl său va veni să o vadă)”, a declarat Jessica Pegula, potrivit Marca.

Terry Pegula, cel care s-a îmbogățit peste ocean din exploatarea gazelor naturale, deține echipa de fotbal american Buffalo Bills, una dintre cele mai valoroase din Statele Unite ale Americii. În 2014, când a cumpărat echipa, Teddy Pegula i-a învins la licitație, printre alții, pe Donald Trump și Bon Jovi.

Jucătoarea care are și origini coreene, din partea mamei sale, a fost surprinsă des pe yachtul deținut de tatăl său, care a costat ”doar” 16 milioane de dolari.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: