Moldovean, prins cu un permis rusesc fals la hotar: Poliția a inițiat o anchetă

Un șofer din Căușeni a fost depistat la trecerea frontierei de stat cu permisul de conducere falsificat. Ieri, 6 septembrie, polițiștii de frontieră au ridicat documentul cu pricina, iar moldoveanul și-a continuat călătoria în calitate de pasager.

Foto: Poliția de Frontieră

Astfel, în punctul de trecere a frontierei Cahul pentru formalitățile de control s-a prezentat bărbatul la volanul unui autoturism înmatriculat în Federația Rusă. Șoferul de 30 de ani s-a legitimat în baza a două cetățenii (RM/RU). Din primele discuții acesta a spus că pleacă la muncă în Rusia. Verificarea amănunțită a documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au descoperit că permisul de conducere rusesc nu este unul veridic, conținând indici de falsificare. Despre falsul deconspirat, tânărul a evitat să răspundă, dar și orice conlucrare cu oamenii legii.

Conform procedurilor legale, pe numele persoanei a fost întocmit act de constatare a ilegalității, permisul falsificat fiind ridicat și transmis spre expertiză.

Totodată, persoana documentată a fost înlăturată de la conducerea autoturismului.

Cercetările pe caz continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în acte oficiale.


Pub