(VIDEO) Călătoriile cu taxi-ul se scumpesc, din nou, la Bălți. Tarifele sunt cu 20% mai mari

07 Sept. 2022, 10:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2022, 10:30 // Actual //  MD Bani

Serviciile de taxi s-au scumpit din nou. De astăzi, o călătorie prin orașul Bălți costă cu 20% mai mult. Astfel, pentru un kilometru parcurs în raza municipiului, vom plăti cu 60 de bani mai mult, iar în afara orașului cu până la 1,5 lei mai scump pentru fiecare kilometru. Și așteptarea a crescut în preț cu 10 de lei, ajungând la 80 de lei, scrie nordnews.md.

„Prețul de pornire nu s-a schimbat. S-a schimbat doar prețul pentru un kilometru parcurs. Prin oraș era de 3,90 de lei, dar acum este 4,50 lei. În afara orașului un kilometru costa 7 lei și a ajuns la 7,50 lei.”

Alexandr Cuhov este taximetrist de mai bine de 20 de ani. Bărbatul spune că această majorare este nesemnificativă pentru el.

„O călătorie prin oraș s-a scumpit cu 2-3 lei. Nu sunt semnificative. Dacă ne deplasăm de la autogară spre cartierul Dacia, va fi mai scump cu 10 lei. Adică, dacă taxa era de 50 de lei, acum va fi 60 de lei. Dacă lucrăm cu mașina particulară, plătim lunar 4,4 mii lei. Plus întreținerea auto”, a povestit taximetristul.

Taximetristul crede că majorarea era necesară pentru că benzina și motorina s-au ieftinit prea puțin, iar întreținerea automobilului costă scump.

„Câte 5-6 mii de lei. Dacă nu am vreo defecțiune în această lună, în următoarea va fi. Din cauza drumurilor „perfecte”, caroseria trebuie reparată lunar”, a adăugat bărbatul.

„Ne deplasăm pe Bulevardul Victoriei. Iată așa ne distrugem automobilele, din cauza drumurilor, iar reparația nu este ieftină. Pasagerii reacționează diferit la scumpiri. Cineva dă vina pe prețurile la carburanți, cineva acuză președintele și clasa politică.”

„Trebuia mai devreme pentru că am început să lucrăm în minus. Au apărut mai multe cheltuieli”, au mai spus taximetriștii.

Ieri, un agent economic își majorase deja tarifele. Astăzi, cea mai mare companie de taxi din Bălți a procedat la fel.

„Am adăugat două tarife noi: universal și minivan. O călătorie obișnuită în afara orașului va costa 7,5 lei pentru un kilometru. Prețul de pornire este 35 de lei. O călătorie cu automobilele de tip universal sau minivan pornește tot de la 35 de lei, iar fiecare kilometru parcurs costă deja 8,5 lei. Am fost nevoiți să majorăm tarifele pentru că au crescut prețurile la carburanți și lubrifianți, s-au scumpit piesele de schimb, cauciucurile, asigurările auto”, a declarat Elena Dițu, managerul unei companii de taxi.

Bălțenii nu se arată prea revoltați și spun că scumpirile sunt justificate. Totuși, din cauza majorărilor, vor fi nevoiți să apeleze mai rar la serviciile de taxi.

„Rău, foarte, rău. Ne folosim rar de serviciile de taxi, dar majorarea va vi problematică pentru noi. Totul se scumpește, dar salariul e mic.”

„Nu e bine. Nu am pensie, nu am salariu, e dezastru. Mai rar vom merge cu taxiul pentru că nu avem bani. Curând începe sezonul de încălzire, gazul se scumpește, motorina e scumpă. Nu știu la ce vom ajunge”, au spus bălțenii.

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 14:24 // Actual //  Lupu Eduard

Astăzi, 23 aprilie, a intrat în vigoare Convenția dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Chișinău la 15 iunie 2022. Prevederile acestei Convenții se aplică începând cu 1 ianuarie 2025, anunță Ministerul de Externe.

Implementarea Convenției marchează un pas semnificativ în dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Franța. Eliminarea dublei impuneri pentru persoanele fizice și juridice va consolida legăturile economice dintre cele două țări și va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii francezi. Cadru legal și fiscal propice va fi un factor important pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.

Convenția are drept scop, de asemenea, consolidarea sistemelor financiare și fiscale din cele două țări. Prin coordonarea acțiunilor și schimbul eficient de informații în domeniul fiscal, se va contribui la avansarea dialogului economic moldo-francez și la realizarea proiectelor investiționale de interes comun. Această cooperare va consolida în continuare relațiile bilaterale și va crea oportunități noi pentru ambele țări în ceea ce privește dezvoltarea economică și comercială.

Prin intrarea în vigoare a acestei Convenții, se întăresc bazele unei colaborări mai strânse între Republica Moldova și Franța în domeniul fiscal și economic, consolidând încrederea reciprocă și promovând un mediu de afaceri favorabil și transparent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău