(video) Kulminski a plecat din Găgăuzia în aceeași mașină cu Maia Sandu: A participat și la întrevederile șefei statului de la Comrat
Fostul vicepremier pe Reintegrare, care a demisionat la scurt timp de la învestirea Guvernului Gavrilița, Vladislav Kulminski a plecat la Comrat, alături de Maia Sandu. Presa locală scrie că acesta a participat la toate ședințele șefei statului, organizate în regiune.
Foto: captură video

Aceasta este cel puțin a doua sa vizită în regiune în această lună. De această dată, Kulminski a vizitat autonomia alături de Maia Sandu, unde a însoțit-o la toate ședințele și chiar a intervenit pentru a aplana un scandal. 

Totodată, aceștia au plecat de la Comrat, împreună, în aceeași mașină.

La mijlocul lunii august, Kulminski a participat la ședința Adunării Populare Găgăuzie. Acesta a explicat prezența sa în regiune prin „încercarea de a se împărți cu experiența în gestionarea situațiilor de criză”.


Pub