Germania anunţă un plan masiv de 65 de miliarde de euro în faţa creşterii costului vieţii

04 Sept. 2022, 14:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
04 Sept. 2022, 14:48 // Actual //  Lupu Eduard

Guvernul german, confruntat cu o criză a costului vieţii căreia multe familii nu îi pot face faţă, a anunţat duminică un pachet de sprijin în sumă de 65 miliarde de euro, informează DPA, citată de Agerpres.

”Vom trece cu bine prin această iarnă”, a declarat cancelarul Olaf Scholz într-o conferinţă de presă după acordul intervenit la discuţiile de sâmbătă din coaliţie (social-democraţi, liberali, Verzi), prelungite până duminică dimineaţa.

Măsurile includ un nou tichet, mai ieftin, de transport public, o sumă unică de 300, respectiv 200 de euro pentru pensionari şi studenţi pentru plata facturii la energie, o majorare a alocaţiilor pentru persoanele vârstnice sau în incapacitate de muncă, şi o creştere cu 18 euro a alocaţiei pentru copii.

O sumă de 300 de euro, tot pentru plata facturilor la energie, fusese deja convenită pentru persoanele care lucrează.

În plus, guvernul va introduce tarife mai mici pentru un anumit plafon de bază al consumului de energie, peste care tariful va creşte.

”Un ajutor rapid şi proporţionat către cetăţeni şi firme este necesar dată fiind creşterea rapidă a preţurilor la energie”, explică documentul, consultat de AFP, elaborat după săptămâni de discuţii laborioase între cele trei partide ale coaliţiei cancelarului social-democrat.

Potrivit documentului, în octombrie va intra în vigoare o taxă pe gaz destinată să evite falimentul grupurilor energetice germane. Taxa va genera o nouă majorare a facturii energetice a gospodăriilor, cu mai multe sute de euro.

Potrivit şefului Bundesbank, banca centrală germană, este probabil ca inflaţia, ajunsă în august la 7,9%, să atingă 10% până la sfârşitul anului, o premieră după anii 1950.

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, guvernul Scholz a deblocat deja două pachete de ajutoare pentru familii, în sumă totală de circa 30 miliarde de euro.

Unele măsuri au expirat recent, precum rabatul la carburant şi popularul abonament de 9 euro pe lună în tot transportul public, cu excepţia liniilor de mare viteză.

Anunţul acestui nou plan negociat de la începutul verii a fost amânat de mai multe ori, o situaţie ce ilustrează fricţiunile între cele trei partide ale coaliţiei aflate la putere de nouă luni, mai comentează AFP.

Realitatea Live

25 Apr. 2024, 20:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
25 Apr. 2024, 20:28 // Actual //  Lupu Eduard

Moldovagaz urmează să solicite o reducere a tarifului pentru gazul natural, conform anunțului făcut de directorul companiei, Vadim Ceban, cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Cererea va fi depusă mâine, pe data de 26 aprilie, la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), în speranța de a aduce un beneficiu semnificativ consumatorilor finali. Cu toate acestea, Ceban nu a oferit detalii precise în legătură cu mărimea estimată a reducerii tarifului.

În data de 23 aprilie, membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari declara că prețul gazului vândut de Energocom către Moldovagaz ar urma să fie între 300-350 dolari pentru mia de metri cubi, în luna mai.

Tariful la gaz pentru consumatorii casnici s-a redus cu 19,9%, la 14,47 cu TVA inclus, potrivit deciziei ANRE aprobată în cadrul ședinței de astăzi, 21 februarie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău