(video) Deputat din Găgăuzia, nemulțumit de răspunsurile șefei statului: Toți moldovenii trebuie să roage ambasada SUA să „o ia înapoi pe Maia Sandu, gratis”
Deputatul din Găgăuzia, Grigori Diulgher s-a arătat nemulțumit de răspunsurile șefei statului, Maia Sandu, la întrevederea de la Comrat. Acesta a declarat că au fost niște răspunsuri „cinice și neprofesioniste”. Potrivit deputatului, moldovenii ar trebui să iasă la proteste la Ambasada Statelor Unite și să roage să „o ia înapoi pe Maia Sandu, gratis”.
Foto: Captură de ecran
„Spre marele meu regret, la întrebările la care președinta a încercat să răspundă au fost niște răspunsuri atât de cinice și neprofesioniste... La fiecare răspuns auzim: „situația din Ucraina”, „situația din lume”. Există astfel de concepte în economie precum „criză”, „terapie de șoc”. Trebuie să ne gândim la țara noastră, la locuitorii noștri, să rezolvăm problemele țării noastre”, a spus deputatul Grigori Diulgher.

La Comrat se vrea ca „conducerea țării, inclusiv președintele, Guvernul, Parlamentul Republicii Moldova, să se gândească la cum va supraviețui poporul nostru în această iarnă”, mai susține deputatul. „Și, spre marele meu regret, am auzit răspunsul că nimeni nu se apucă să o facă. La nivelul Găgăuziei pot să spun altceva. Dacă nu vreți să ajutați locuitorii din Găgăuzia, măcar nu ne încurcați pe noi”, a adăugat Diulgher.

Dulger susține că este timpul ca moldovenii să iasă la proteste.

„Am văzut un copil care a pichetat la Ambasada Statelor Unite. Tânărul a spus foarte corect și frumos: „Stau pe trotuar, nu deranjez pe nimeni, îmi exprim durerea, aspirațiile.” Sunt sigur că după această întâlnire toți locuitorii Republicii Moldova, trebuie să meargă la clădirea acestei ambasade și a altor ambasade și cu adevărat să roage: „Vă rog să luați acest președinte, pe care l-ați pus în Republica Moldova, să-l luați cu voi. Gratis!”, a declarat acesta.


Vizita președintei Maia Sandu la Comrat s-a încheiat cu scandal și strigăte. Unul dintre deputații Adunării Populare a Găgăuziei i-a cerut să meargă în Rusia ca să se înțeleagă referitor la prețul gazului menționând că copiii nu vor putea sta în sălile de clasă cu 15 grade. La rândul său, șefa statului a răspuns că „nu e suficient să vrem doar noi preț mic la gaz, dar și cei care îl vând, iar ei nu vor”. „Păi dacă mergeți la Platforma Crimeea și depitați tot felul de prostii pe alături cu realitatea. De unde gaz ieftin, dacă îi scuipați omului în față?”, a adăugat deputatul Grigori Diulgher.

Maia Sandu a fost întâmpinată cu pâine și sare, dar și cu un buchet de flori la Universitatea de Stat din Comrat. Șefa statului a susținut, în fața studenților, un discurs în limbile rusă și găgăuză. Aceștia i-au pus și întrebări, atât legate de relația tensionată cu bașcana Găgăuziei, Irina Vlah, cât și despre miliardul furat și salariul pe care îl are ca președinte de țară.

Președinta nu a avut o întrevedere tete-a-tete cu Bașcana Găgăuziei, în cadrul vizitei la Comrat. Aceasta a avut o discuție doar cu Speakerul Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Konstantinov, iar imediat după a avut o întrevedere cu deputații, unde a participat și Bașcana. Cele două oficiale s-au întâlnit chiar în fața sediului, unde au avut o scurtă discuție.


Pub