G7 vrea să plafoneze prețul petrolului rusesc. Moscova amenință că nu va mai face livrări
Înaintea unei ședințe G7 de discuții pentru stabilirea unui plafon asupra prețului petrolului rusesc, vicepremierul rus Alexander Novak a declarat că Moscova nu va mai furniza materia primă celor care aleg să implementeze astfel de restricții, transmite CNN, citat de presa română.
Foto: GettyImages

„Dacă impun restricții asupra prețurilor, pur și simplu nu vom furniza petrol și produse din petrol pentru astfel de companii sau state care impun restricții, nu vom lucra non-competitiv”, a declarat Novak, potrivit agenției de presă de stat TASS.

Miniștrii de finanțe G7 sunt așteptați să se întâlnească vineri pentru a discuta stabilirea unui plafon de preț asupra petrolului rusesc.

„Aceasta este cea mai eficientă cale, considerăm noi, de a-i lovi puternic veniturile lui Putin iar prin aceasta va rezulta nu doar o scădere a veniturilor lui Putin din petrol, dar și o scădere a prețurilor globale la energie”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, referindu-se la președintele rus Vladimir Putin.

Novak a spus că propunerile de a impune restricții sunt „complet absurde” și că ar putea distruge piața globală de țiței, potrivit TASS.


Pub