(video) Maia Sandu, cu un discurs în rusă și găgăuză, în fața studenților din Comrat: Ce întrebări i-au pus și cum a răspuns

Maia Sandu a fost întâmpinată cu pâine și sare, dar și cu un buchet de flori la Universitatea de Stat din Comrat. Șefa statului a susținut, în fața studenților, un discurs în limbile rusă și găgăuză. Aceștia i-au pus și întrebări, atât legate de relația tensionată cu bașcana Găgăuziei, Irina Vlah, cât și despre miliardul furat și salariul pe care îl are ca președinte de țară.

Foto: captura ecran

„Sunt bucuroasă să mă aflu la Comrat, vă mulțumesc pentru primirea călduroasă”, a menționat Maia Sandu.

Șefa statului a vorbit despre sistemul de învățământ, despre provocările pentru studenți, dar și despre reforma universitară, inițiată de Ministerul Educației.

Totodată, președinta a adus în discuție situția din țară, dar și din regiune, în special refrerindu-se la războiul din Ucraina: „În schimbul păcii a venit războiul și distrugereaAcest război pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei are efecte directe asupra noastrăNoi în Moldova, toți împreună, suntem obligați să facem tot ce depinde de noi, ca să păstrăm pacea și stabilitatea pentru oamenii noștri. Moldova e o țară mică, mulți afirmă că puține depind de noi. Nu e adevărat, de fiecare din noi depinde dacă ne va ajunge înțelepciune să păstrăm pacea, stabilitatea și armonia în țară, în pofida războiului de la granițe. Păstrarea păcii este principala sarcină pentru noi toți și vom face tot posibilul în acest sens. Pentru toți cetățenii este important să nu se admită instaurarea haosului în țară și divizarea cetățenilor pe criteriul național, etnic sau teritorial. Nu trebuie să permitem ca cineva să semene în noi suspiciunea și neîncrederea unii față de alții. Unii din țară nu doresc să răspundă pentru propriile hoții, fărădelegi și corupție, și, din acest motiv, se străduie să semene haos. Dar oare își doresc acest lucru cetățenii noștri din Comrat, Bălți, Chișinău, Taraclia sau NisporeniCu siguranță nu, toți suntem Moldova, suntem o țară unită. Trebuie să fim uniți, patrioți ai țării noastre”.

Președinta a vorbit și despre criza energetică, scumpiri și alte probleme cu care se confruntă cetățenii, dând asigurări că nicio persoană nu va rămâne singură în fața dificultăților.

Maia Sandu a adresat studenților și un mesaj în limba găgăuză, iar aceștia i-au pus mai multe întrebări.

.


Pub