Descoperă viața și opera lui Mihai Cimpoi la Muzeul Național de Literatură din Chișinău

cimpoi
Foto: BM B.P. HASDEU

Marți, 6 septembrie, începând cu ora 16.00, la Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” (str. Alexe Mateevici, nr. 79) va fi vernisată expoziția jubiliară „Mihai Cimpoi, omul-destin: 80 de ani de la naștere”.

La evenimentul care va include omagii aduse jubiliarului, evocări și discuții, vor participa scriitori, cercetători, muzeografi și oameni de cultură.

Expoziția va prezenta viața și opera lui Mihai Cimpoi în cărți, manuscrise, documente, scrisori, artă plastică, fotografii și obiecte personale.

Aceasta va putea fi vizitată până pe 23 octombrie 2022.


Mihai Cimpoi este critic, istoric literar, eminescolog și filozof al culturii. Absolvent al Facultății de Filologie a Universității de Stat din Moldova în 1965, dânsul este membru titular al Academiei de
Științe a Moldovei (1992), membru al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria (2015), membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Organizației Mondiale a Scriitorilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente