‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 23 aprilie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriTrans-Oil: Este important ca noi şi statul să ne manifestăm ca parteneri

Trans-Oil: Este important ca noi şi statul să ne manifestăm ca parteneri

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Directorul executiv al Grupului de companii Trans-Oil, Vaja Jhashi, a prezentat unele precizări în legătură cu situaţia ce s-a creat după decizia Comisiei Situaţii Excepţionale (CSE) privind interdicţia de a restitui TVA la exportul de ulei de floarea-soarelui și având în vedere unele articole apărute în presă, informează Curentul

„În calitate de acționar majoritar și Director Executiv al Grupului Trans-Oil, consider că este important să explic poziţia Grupului în legătură cu situaţia creată după adoptarea dispoziției nr. 21 din 18 mai 2022 de către CSE. Grupul Trans-Oil nu o singură dată şi-a expus public poziţia la acest subiect în ultimele trei luni – și anume că interdicţia de a restitui TVA la export de ulei de floarea-soarelui a fost instituită fără vreun temei legal și economic. Am adus toate argumentele necesare şi sperăm că am reuşit să convingem autorităţile din Republica Moldova că această interdicţie trebuie anulată, pentru că, în esenţă, reprezintă o lovitură dură aplicată întregii industrii”, se arată în declarație.

Totodată, directorul executiv speră că autoritățile Republicii Moldova s-au convins de justeţea poziţiei Grupului Trans-Oil, au înţeles esenţa argumentelor şi vor lua unica decizie corectă şi anume – vor anula interdicţia de restituire a TVA, iar toate întreprinderile ce lucrează în acest domeniu îşi vor putea continua activitatea.

„Prin această declarație voi reitera funcția socială asumată acum (dar și mereu) de către Grupul Trans-Oil – tot timpul vom lua în calcul interesele cetăţenilor Republicii Moldova, interesele ţării. Anume reieșind din respectarea acestor interese, acum trei luni, indiferent de circumstanţele de pe pieţele internaţionale, am instituit moratoriu la creşterea preţului la uleiul „Floris” pe piața internă. Reamintesc că, ultima modificare a prețului uleiului „Floris” a avut loc în data de 26 octombrie 2021 – alte modificări de preț nu au fost operate de Grup. Am venit cu o ofertă explicită pentru societatea moldovenească, pentru autoritățile Republicii Moldova: Trans-Oil se obligă să mențină timp de 1-2 ani prețul actual pentru o sticlă de ulei „Floris” la valoarea de 29.1 lei pentru o sticlă, la poarta uzinei, (TVA inclus). Acest preț fiind și cel mai mic din regiune”.

Grupul Trans-Oil a reiterat mereu că va menține uzinele în lucru – pentru că își dorește să păstreze colectivul de muncă al uzinelor. La ambele uzine de ulei lucrează 750 de persoane, iar împreună cu familiile acestora se ajunge la cifra de aproape 2000 de oameni care depind de o sursă salarială ca venit al familiei.

„Grupul Trans-Oil a explicat întotdeauna că depune eforturi maxime pentru a achita salarii colectivelor de muncă ale uzinelor de ulei și a menține lucrătorii la uzinele din Bălți și Ceadîr-Lunga. În continuare, repetăm că așteptăm anularea dispoziției CSE. O astfel de decizie nu doar va restabili dreptatea, funcționarea corectă a mecanismului TVA în stat, dar şi va oferi posibilitate ramurii procesatorilor de floarea-soarelui, în continuare, să asigure piaţa internă cu ulei de floarea-soarelui de calitate, în volumele necesare şi la preţuri accesibile pentru cetăţeni. Acum, mai mult ca oricând, este important ca noi, Grupul Trans-Oil, şi statul, reprezentat prin autoritățile Republicii Moldova, să ne manifestăm ca parteneri, căci e vorba de interesul cetăţenilor”.

Amintim că, anterior Grupul Trans-Oil a anunțat despre stoparea activităţii uzinei din Bălţi, dacă Guvernul prin Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) nu anulează decizia de la finele lunii mai 2022, prin care la exportul de ulei nu poate beneficia de rambursarea TVA.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›