(video) „Cele 700 erau 28”: Procurorul Iarmaliuc acuzat, din nou, de minciună. Dodon publică un extras din dosar, iar avocații au scris plângere la CSP

Fostul șef de stat, Igor Dodon îl acuză „de minciună și manipulare” pe procurorul Petru Iarmaliuc. Asta după ce omul legii a declarat că Dodon ar fi efectuat 700 de apeluri telefonice în doar 15 zile, ceea ce ar fi în mediu, câte 46 de sunete pe zi. Igor Dodon a publicat un extras din dosar, prin care demonstrează că lucrurile au stat diferit, iar cele 700 de apeluri erau, de fapt 28. Avocații fostului șef de stat au depus o plângere la CSP, prin care cer investigarea acțiunilor lui Iarmaliuc.

Foto: colaj UNIMEDIA
„Procurorul Petru Iarmaliuc a fost prins din nou cu minciuna și manipularea, încercând să facă „justiție televizată”. Acțiunile acestuia ne duc la ideea că minciuna și dezinformarea este deja ceva patologic in aceste dosare penale inițiate pe criterii politice, însă practica dată este una ilegală în cazul justiției.

Avocații mei am depus o nouă plângere pe acțiunile contrar legii ale procurorului Petru Iarmaliuc. În adresarea către Consiliul Superior al Procurorilor, avocații au demonstrat falsul lansat conștient de Petru Iarmaliuc despre „peste 700 de apeluri telefonice” pe care le-aș fi efectuat, de la un telefon mobil, în perioada 26 mai – 10 iunie.
Această informație a fost răspândită rapid de media, pentru a lăsa impresia greșită a unor „posibile” încălcări ale condițiilor arestului provizoriu, care ar motiva păstrarea acestei măsuri de reprimare.

În primul rând, avocații au atras atenție la faptul Petru Iarmaliuc prezintă informații secrete din dosar, ce confirmă o dată în plus că aceasta sursă ar putea fi autorul tuturor scurgerilor informațiilor secrete.

În al doilea rând, avocații au evidențiat că procurorul manipulează pe ideea că eu aș fi săvârșit „o abatere” de la condițiile plasării în arest la domiciliu prin utilizarea telefonului mobil. Subliniez încă o dată că nu am interdicție de a discuta cu orice persoane, inclusiv la telefon, excepție fiind cele implicate în dosar.
În al treilea rând, în adresare au fost prezente probe că procurorul Petru Iarmaliuc dezinformează conștient cu „peste 700 de apeluri telefonice” în perioada 26 mai - 10 Iunie.

În această perioadă au fost primite/transmise 28 de apeluri telefonice cu 9 numere de telefon și recepționate/transmise 33 de SMS. E vorba de discuții telefonice cu procurorul, poliția și rudele apropiate. Toată această informație o are și procurorul Iarmaliuc, dar a preferat să manipuleze.

Avocații au cerut CSP sancționarea faptelor ilegale ale procurorului Petru Iarmaliuc și stoparea „justiției televizate””, a declarat Igor Dodon și a publicat un extras din dosar.



Declarațiile vin după ce procurorul Petru Iarmaliuc a afirmat, pe 29 august, în fața camerelor, că Igor Dodon ar fi folosit un telefon, în arest la domiciliu, de pe care a sunat de 700 de ori în 15 zile și de peste 600 de ori s-a conectat la internet.


Pub