Chinurile lui Sisif! Ședința de judecată în cazul Dionysos-Mereni, amânată

29 Aug. 2022, 11:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
29 Aug. 2022, 11:30 // Actual //  Lupu Eduard

Ședința de judecată de la Curtea de Apel în cazul companiei Dionysos-Mereni a fost amânată pe 13 septembrie. Motivul este aflarea în concediu a judecătorului Alexandru Gafton, a declarat avocatul companiei Marin Domente.

Compania Dionysos-Mereni aflată în proces de insolvabilitate vrea să își recupereze activele în sumă de 3 mil. de lei, dar procurorul Alexandru Găină a intentat un proces penal pentru escrocherie.

Oleg Șeinman reprezentatul Dionysos-Mereni susține că, „timp de trei ani compania încearcă să își recupereze activele pe care le administrează Univers-Vin. Am atacat în instanța de judecată compania pentru compensarea bunurilor, dar procurorul a calificat acest lucru drept escrocherie și a intentat un proces penal”.

Avocatul lui Șeinman, Maxim Belinschi declară că: „procesul este tergiversat intenționat, iar judecătorii aplică alte standarde decât cele legale, asta deși noi am depus recurs la Curtea de Apel Chișinău”.

În cazul procurorului Alexandru Găină acesta sub un pretext inventat, a organizat pornirea urmării penale, pentru a-şi ajuta prietenul apropiat Oleg Roşca, administratorul Univers-Vin, în acţiunile ilicite de deposedare de bunuri a companiei Dionysos-Mereni aflată în proces de insolvabilitate.

Contactat, în repetate rânduri, de bani.md Alexandu Găină nu a răspuns apelurilor noastre pentru a ne oferi o reacție cu privire la acuzațiile care îi sunt aduse.

Realitatea Live

25 Apr. 2024, 17:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Lupu Eduard
25 Apr. 2024, 17:45 // Economie //  Lupu Eduard

Parlamentul a adoptat un nou set de măsuri pentru reducerea birocrației în sectorul economic. Un proiect care propune modificarea unor acte normative privind controlul activității întreprinzătorilor în Republica Moldova a fost aprobat în lectura a doua de către 57 de deputați.

Aceste modificări legislative au ca scop crearea unui sistem de control mai eficient și previzibil, reducerea povară controlului și a sancțiunilor inechitabile, precum și stimularea investițiilor. Potrivit autorităților, noile reglementări vor duce la o scădere a timpului necesar pentru procedurile de control cu cel puțin 56,7 mii de ore pe an și la economii de aproape 70 de milioane de lei pe an, prin reducerea numărului de sancțiuni și a potențialelor abuzuri din partea organelor de control.

Proiectul prevede că antreprenorii vor avea dreptul să conteste deciziile de control în instanță. De asemenea, sunt introduse sancțiuni pentru abuzurile inspectorilor, iar supravegherea internă a autorităților de control va fi îmbunătățită. Se va face o distincție clară între „recomandări” și „indicații” oferite de inspectori, iar planurile de control vor fi unificate, luând în considerare diferitele tipuri de agenți economici și riscuri.

Anterior, ministrul Economiei, declara că acum jumătate de an erau 20 de mii de inspectori din diferite instituții de stat la un număr de 50 de mii de companii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău