Profit fabulos pentru acționarului Victoriabank – 205 milioane euro

26 Aug. 2022, 11:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Aug. 2022, 11:10 // Actual //  Lupu Eduard

Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania a fost de aproximativ 1,05 miliarde lei românești (205 milioane euro) în primul semestru al acestui an, în creştere uşoară faţă de 1,02 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, din care profitul băncii 907 milioane lei, de asemenea în urcare faţă de 901 milioane lei în perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu peste 139,5 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT

Activele Grupului au crescut până la 140,1 miliarde lei (+5,76% faţă de 31 decembrie 2021), iar creditele s-au majorat la 64,9 miliarde lei (+15,58% faţă de 31 decembrie 2021).

Primul semestru a adus, de asemenea, o creştere cu 1.600 de clienţi noi şi aproape 800 de credite, pe zi. BT a atras în prima jumătate a anului peste 285.000 de clienţi, ajungând la 3,75 de milioane.

Depozitele clienţilor au ajuns la 110,9 miliarde lei, din care 72,8 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice iar 38,1 miliarde lei ale persoanelor juridice.

Veniturile operaţionale ale băncii au crescut cu 17,6%, până la 2,8 miliarde lei.

Costul aferent contribuţiei băncii la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a crescut cu 71%, la 151 de milioane lei, impactând negativ rezultatul semestrului, se precizează în comunicat.

În perioada ianuarie-iunie, Banca Transilvania a acordat aproape 140.000 de credite persoanelor fizice şi companiilor, în valoare de 14,17 miliarde lei.

Banca Transilvania a devenit acționarul Victoriabank în anul 2018 după ce a achiziționat împreună cu BERD participația de 66%. Victoriabank este a treia bancă din Republica Moldova după mărime cu active de 16,1 miliarde de lei. La sfârșitul lunii septembrie, banca din Republica Moldova avea credite acordate în sumă de 5 miliarde de lei și depozite de 12,4 miliarde de lei și un profit de 230,3 mil. de lei.

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Apr. 2024, 17:31 // Actual //  Lupu Eduard

Un proiect esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ce implică construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV pentru interconectarea cu România, avansează cu sprijinul partenerilor externi. Comisia economie, buget și finanțe, împreună cu Comisia politică externă și integrare europeană, a examinat proiectul de ratificare a acordului de împrumut între Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acordul de împrumut, în valoare de 30,8 milioane de euro, reprezentând 40% din bugetul total de 77 de milioane de euro al proiectului, va acoperi construcția liniei de 400 kV care va conecta localitățile Bălți și Suceava. Acest împrumut va avea o perioadă de rambursare de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani. Banca Europeană de Investiții va aloca încă 30,8 milioane de euro, prin realocarea unui cont de împrumut anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. În plus, Republica Moldova va primi un grant de 15,4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Proiectul nu doar va conecta rețelele electrice ale celor două țări, ci va include și reconstrucția stației electrice Bălți de 400 kV, precum și reabilitarea segmentelor de rețea electrică de transport din Republica Moldova. Aceste eforturi vor include înlocuirea elementelor de comutație și protecție, precum și a transformatoarelor electrice.

Această nouă interconexiune electrică reprezintă o etapă semnificativă în consolidarea legăturilor dintre Republica Moldova și România, având un impact pozitiv atât asupra securității energetice cât și asupra dezvoltării regionale și economice a ambelor țări.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău