Din 1 septembrie, transportul de mărfuri prin teritoriile Moldovei și Ucrainei va fi liberalizat

Top-7-tari-principalii-parteneri-de-export-si-import-ai-Republicii-Moldova-61742-1568809369
Foto: zf.ro

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a anunțat că începând cu 1 septembrie curent, transportul mărfurilor în trafic bilateral și tranzit prin teritoriile Republicii Moldova și Ucrainei, va fi liberalizat. Această prevedere este valabilă până la sfârșitul anului 2023, cu eventuala prelungire conform protocolului agreat de părți.

Această decizie a fost adoptată astăzi, în cadrul reuniunii Comisiei mixte moldo-ucrainene pentru transport rutier internațional, condusă de secretarul de stat pe domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță.

În Protocolul semnat de părți a fost agreat și schimbul de autorizații pentru traficul de mărfuri în/din țări terțe și transportul ocazional de persoane pentru anul 2023.

De asemenea, în cadrul ședinței au fost abordate și propunerile părții ucrainene referitor la facilitarea tranzitului de mărfuri în situația geopolitică actuală, cât și aspecte legate de fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei de stat. 

Amintim că la 29 iunie curent, Moldova a semnat Acordul de liberalizare a transportului de mărfuri cu Uniunea Europeană. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente