Autoritățile au lăsat cu buza umflată companiile obscure de la Gările Auto care adunau saci cu bani

25 Aug. 2022, 17:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
25 Aug. 2022, 17:21 // Actual //  Lupu Eduard

Contractul de parteneriat public-privat de modernizare a autogărilor a fost rezoluționat pe motivul neprezentării garanției de bună execuție și neîndeplinirii planului de investiții asumat, anunță Agenția Proprietății Publice.

Guvernul, prin intermediul comisiei de monitorizare, a decis joi, 25 august, desfacerea contractului. În luna mai antreprenorul a fost notificat să remedieze situația în termen de 90 zile, fapt care nu a fost realizat.

„Conform contractului, timp de o lună, partenerul privat urmează să transmită toate activele preluate în decembrie 2018 de la Întreprinderea de Stat Gările și Stațiile Auto „în bună stare, funcţionale şi libere de orice sarcină sau obligaţie”. Legislația în domeniu prevede că în cazul încetării parteneriatului public-privat, partenerul privat este obligat să asigure continuitatea activității sau prestării serviciilor până la preluarea acestora de către partenerul public”, susține APP în mesajul său.

În ședința comisiei de monitorizare a fost examinat și planul de acțiuni de preluare a activelor de către stat.

Contractul de concesiune a autogărilor a fost semnat pe 17 decembrie 2018 cu SRL Gările Auto Moderne, pe un termen de 25 de ani. Conform contractului, partenerul privat s-a obligat să modernizeze 30 de gări și stații auto, iar aceste lucrări nu vor depăși trei ani.

În anul 2021, Gările Auto au contabilizat un  profit de 15,2 mil. de lei față de 7,5 mil. de lei în anul 2020.

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 11:34
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Apr. 2024, 11:34 // Actual //  Lupu Eduard

Guvernul a luat o decizie radicală privind administrarea păcurii depozitate în rezerva de stat, obligând SA ”Termoelectrica” să ardă surplusul de material combustibil. Conform declarațiilor secretarului general al Ministerului Energiei, Andrei Grițco, autoritățile au constatat că două din cele patru rezervoare destinate stocării păcurii nu sunt funcționale, ceea ce a condus la depășirea capacității lor cu 10 la sută.

”Această situație pune în pericol buna funcționare a rezervoarelor și, în eventualitatea unei defecțiuni, există riscul pierderii întregii cantități de păcură din rezerva de stat, implicând atât riscuri de poluare a mediului, cât și pierderi financiare semnificative”, a avertizat Grițco.

Conform deciziei Guvernului, ”Termoelectrica” va trebui să ardă păcura și într-un termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern să vireze în bugetul de stat valoarea materialului ars – 102 milioane de lei.

Această măsură, luată în contextul preocupărilor legate de siguranța mediului și eficiența economică, evidențiază importanța gestionării corecte a resurselor și necesitatea intervenției autorităților în situații critice pentru a preveni consecințe negative asupra mediului și economiei naționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău