(video) „Zice că avea 4 ani și nu știe ce a fost în 92”. Veterani ai războiului pentru independență, „stupefiați de reacția șefului SIS” la solicitarea lor de a fi pensionați

Reprezentanții Asociației Veteranilor Războiului pentru Independență a MSN/SIB susțin că sunt totalmente neglijați de stat și în primul rând, de conducerea Serviciului Informații și Securitate, care este succesoarea Ministerului Securității Naționale, instituție care în 1992 a fost responsabilă de înrolarea acestora. Veteranii au relatat, în cadrul unei conferințe de presă, că le este încălcat dreptul de a iesi la pensie, de către SIS și că au decis să se adreseze președintei Maia Sandu și speakerului Igor Grosu în acest context. Membrii asociației se declară nemulțumiți inclusiv de abordarea directorului actual al SIS, Alexandru Musteață, față de veterani. Musteață nu a venit, deocamdată, cu o reacție la acuzațiile care i se aduc.

Foto: captura ecran

„A plesnit răbdăul. Acești bărbați care în 1992 aveau 18-19 ani, 25-30 de ani, am avut și băieți de 17 ani, a venit vremea că au îmbătrânit și vor să iasă la pensie. Instituția care este succesoarea Ministerului Securității Naționale – Serviciul de Informații și Securitate le încalcă în cel mai grosolan mod acest drept în mod fundamental. În mod flagrant li se încalcă și o serie de alte drepturi ale omului, garantate de Constituție și de alte acte normative internaționale, la care RM este parte”, a declarat Anatol Plugaru, membru al Asociației Veteranilor Războiului pentru Independență a MSN/SIB.

„Ce totuși s-a întâmplat? Acum câteva zile, în urma unei înscrieri prealabile la recepție, la primire personală la actualul director al SIS, domnul Ulian Chetruș a rămas stupefiat de felul cum a fost tratat, ascultat și „înțeles” de actualul director al SIS. A venit și a informat Consiliul Național al Asociației Veteranilor Războiului pentru Independență. Acești oameni s-au adresat instituției care i-a mobilizat, în baza unor contracte, în baza ordinului meu de a le da tuturor grade militare speciale de subofițer. Iată că a fost Esaulenco până acum, pe care actuala putere se îndreptățește că l-a pus Dodon și nu ar fi avut nimic cu el, dar cel ce vine astăzi în locul lui ne tratează și mai rău. Stimați conducători ai RM, peste câteva zile sărbătorim independența, dar nu avem nici cea mai mică urmă de invitare în curtea SIS, unde stă monumentul pentru memoria celor căzuți, pentru a depune flori. Nu ne-a invitat nimeni.

Ne trezim astăzi respinși de actualul director al SIS, îmi pare că și cu acest cadru, conducerea a dat-o în bară”, a mai adăugat Plugaru.

Ulian Chetruș, președintele Asociației Veteranilor Războiului pentru Independență, a explicat de ce sunt nemulțumiți veteranii: „Într-adevăr sunt veterani de război ai SIS, succesor de drept al Ministerului Securității Naționale, contingent armat care a fost angajat în ordinea cuvenită în 1991-1992, care a avut obiective de bază funcționale informații contrainformații, lupta cu grupările terorist-mafiote, criminal-mafiote, cu mercenarii, teroriștii, retabilirea ordinii constituționale în condiții de război. Un contingent foarte modest, cu merite deosebite față de stat, într-adevăr, pe noi nu ne-a auzit nimeni până acum și puțini ne știu.

Mă refer la o problemă importantă, legată de atribuirea statutului de veteran de război – legitimație care oferă posibilitate veteranului să primească indemnizație și înlesnirile pe care le are conform legii. Încă pe vremea lui Esaulenco noi organizat am depus vreo 300 de cereri în ordinea cuvenită la SIS, pentru a fi atribuit acest statut. Conform legii, termenul maxim de eliberare este de 90 de zile. Cu părere de rău, la toți absolut, forma de înmânare a acestor adeverințe a fost înjositoare, în general nu a fost. Instituția nu a avut nicio acțiune ca să ne înmâne solemn, la un număr inițial, nimic absolut. Dacă ne uităm în legitimații, vedem că au fost perfectate în decembrie, dar înmânate peste 7-8 luni. Mulți veterani nici astăzi nu le-au primit, fără nicio pricină. Tot pe vremea lui Esaulenco am fost nevoiți să ne adresăm și în instanța de judecată, referitor la angajarea și eliberarea noastră din instituție. Este o problemă simplă juridică, un dosar administrativ, legat de pensionarea noastră – un drept fundamental, consfințit în Constituție. În SIS s-au răspândit diferite zvonuri, că vrem milioane, că vrem beneficii. Am solicitat audiență la noul director SIS, un grup de 10 persoane. Problema este că am fost organizați în mai multe grupuri, peste 10, care au fost coordonate de ofițeri, desemnați de ministru, toate operațiunile au fost legalizate. Am auzit în instanță declarații că am fost mobilizați de Armată, care atunci nici nu exista, că am fost voluntari. Chiar și domnul Esaulenco într-o discuție mi-a spus „dacă voi o să câștigați, eu o să am dosar penal”. Am rămas trăsniți. Referitor la actualul director, am fost acceptat doar eu la audiență, pe 19 august. La întrebarea de ce doar o persoană, am aflat cu stupoare că nu are timp să se întâlnească cu toți, are riscuri de securitate nu știu de care. La întrebarea cu soluționarea litigiului, mi-a răspuns „eu nu știu nimic, aveam 4 ani, de unde să știu”. Domnule director, este domnul Calmui, domnul Plugaru, președintele statului, sunt ordine, decrete de stat, hotărâri ale Guvernului, nimic, zero. Evident că am decis să ieșim în public, ca să știe toată societatea despre aceste acțiuni. Vom face demersuri la procuratură, la toate instituțiile statului și ne vom comporta conform legilor RM”.

Un alt membru al Asociației, Valeriu Bujor, a declarat că l-au indignat întrebările puse de actualul șef al SIS: „Cel mai dureros este comportamentul SIS față de noi, cei care au stat la bazele formării instituției, împreună cu ofițerii care de pe acele timpuri au format instituția. Camarazii mei care în timpul războiului au fost răniți, torturați, au primit categoria de invalizi de la șantierul de construcții, fix așa și părinții celor decedați, împușcați de lunetiști. Vreți un stat nou, o democrație, schimbați vă rog nu persoanele, dar comportamentul dvs. Cei de la conducere, ați uitat un lucru, pe noi, cei care ne-am jertfit sănătatea, viața, v-am făcut boieri. Astăzi la el nu poți să nimerești, e boier. Noi toți cavaleri ai Ordinului Ștefan cel Mare ce putem rezolva cu conducerea? Ce fel de securitate dacă el nu cunoaște istoria, dacă pune întrebări la care îți este rușine să răspunzi – „dar ce, a fost război?” Altă întrebare, mai prostească nu am auzit – „dar ce voi vreți să fiți ca noi?” Nu, voi trebuie să fiți ca noi, noi ca voi nu vom ajunge și nu vrem să fim ca voi. Sunt 30 de ani de independență, iar noi am format boieri, care ne conduc și ne jupoaie și vor să ne pună în genunchi. Noi vom găsi modalitate cum să ne apărăm drepturile, onoarea și cinstea”.

„Ca fondator al acestui sistem de securitate națională în mod normal am așteptat ca acest nou director să ne convoace, să ne invite, pentru a înțelege unde a nimerit și ce are de făcut. Are 33 de ani, se socoate Napoleon, dar după primii pași pe care-i face, nici pe departe nu seamănă a Napoleon. Normal că am așteptat și nu aș fi ieșit astăzi, dar nu a fost să fie. Chiar am rămas ofensat”, a adăugat Anatol Plugaru.

Un alt membru al Asociației, Oleg Triboi, le-a amintit reprezentanților PAS că a fost alături de ei atunci când erau în opoziție și chiar a votat pentru această formațiune: „Suntem o pătură a populației care am fost și vom fi activi. Am și votat pentru actuala guvernare, am mizat pe schimbări, am așteptat, am fost alături de ei, și la Curtea Constituțională, domnul Grosu cred că ține minte. E foarte obijduitor că nu am fost nici ascultați, nici nu suntem luați în considerație, cu atât mai mult în contextul a ce se petrece în Ucraina. Dacă Doamne ferește se întâmplă ceva, până acum eram sigur că voi sta la straja libertății și independenței statului, eu pun la îndoială că în general va avea cine se ridica”.

„E un comportament straniu, absolut inadecvat al noului șef, cum a fost și al precendetului. Trebuie să fii mare artist ca să îți faci dușmani pe loc gol, din colaboratorii tăi, toți acești oameni sunt încadrați în Serviciul securității, până astăzi nu au fost demobilizați. Care este stagiul militar care dă dreptul la pensie – dumnealor până acum nu au acest răspuns”, a mai adăugat Anatol Plugaru.

Iar Vitalie Basiul, un alt membru al Asociației, spune că veteranii au rămas ai nimănui atunci când statul nu are nevoie de ei: „În 1992, mulți băieți tineri s-au sacrificat pentru țară. Aceste persoane acum se întreabă „pentru ce eu mi-am pierdut tinerețea în acea perioadă, fiind tânăr, având anumite posibilități, nu am mers să studiez, am mers acolo unde se lupta, unde se murea. Și acum, când cer să fie cumva recompensați pentru asta, li se spune „ de unde ați venit, cine sunteți? Atunci, în 1992, cineva avea nevoie de noi, acum am rămas ai nimănui. Dacă se întâmplă ceva la noi, cine va sări în apărare? Firește că nu tineretul, care nu are nicio experiență, nu știe din care parte să apuce arma. Oamenii din 92 vor sta la apărarea statului, doar că statul trebuie să aibă o cu totul altă atitudine față de ei”.

În contextul celor expuse, membrii Asociației Veteranilor Războiului pentru Independență a MSN/SIB, au venit cu un mesaj public către conducerea țării. „Propunem conducerii de vârf, excelenței sale președintei Maia Sandu, excelenței sale președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să-și oprească atenția asupra acestei probleme. Propunem celor care îi consiliază să le recomandă o întâlnire cu noi, să se întoarcă cu fața spre noi, pentru că ceea ce fac ei este o lovitură îngrozitoare în moralul acestui popor. Să dai cu piciorul în oamenii care au mers și apărat țara cu arma în mâini, cu riscul vieții, care au lăsat acolo mâini, picioare, nu puțini viețile, să dai cu piciorul în văduvele de război, în orfanii celor care au căzut la datorie, asta nu se iartă. Chiar să nu se gândească doamna Sandu, doamna Gavrilița și domnul Grosu dacă lucrează cumva acțiunile directorului SIS la prestigiul politic al PAS. Nu vi se pare, stimați conducători ai țării, că în caz de ceva, nu ne veți avea alături în calitate de aliați, nu o să vă mai susțină nimeni, că pierdeți zeci de mii de voturi? Sigur că este treaba partidului, dar se încalcă drepturi și libertăți fundamentale”, a precizat Anatol Plugaru.



Directorul SIS, Alexandru Musteață, nu a venit, deocamdată, cu o reacție la acuzațiile veteranilor.


Pub