Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale (art.260/5 Cod penal), pornite pe faptul introducerii ilegale în sistemul informatic, a datelor cu privire la traversarea, de către cetățenii ucraineni (gen masculin), a frontierei de stat în sensul de intrare în Republica Moldova, prin punctul de traversare a frontierei ”Vulcănești-Vinogradovka”.
În fapt, pe parcursul anului curent, angajatul IGPF al MAI, în scopul obținerii unui folos material, acționând de comun acord cu alte persoane, au organizat intrarea ilegală pe teritoriul Republicii Moldova a aproximativ 50 de cetățeni ucraineni, eludând controlul de frontieră și ocolind punctele de trecere ale frontierei de stat. În acest sens, funcționarul a introdus în sistemul informațional ”Traversarea frontierei de stat”, date informatice denaturate, precum că cetățenii ucraineni au traversat legal frontiera de stat.
În cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate suporturi electronice, înscrisuri cu privire la traversarea frauduloasă a frontierei de stat, 21 de gloanțe de calibrul 9x18mm, deținute ilegal, și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală vizată.
„Funcționarul este cercetat penal în stare de libertate, fiind citat la Procuratura Anticorupție pentru a fi audiat în calitate de bănuit.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!