La 18 ani a fost condamnată pentru omor, iar după pușcărie, și-a început „cariera” în hotelele de lux din Chișinău: Povestea unei prostituate, care își vinde corpul fiind însărcinată

A născut primul copil la vârsta de 14 ani, iar pe cel de-al doilea - la 15. La 18 ani a săvârșit un omor, a fost condamnată la 15 ani de detenție, dar a executat doar cinci. Acum are 29 de ani și …aproape trei copii, fiind iarăși gravidă. De trei ori a fost la limita dintre viață și moarte, fiind resuscitată după o supradoză cu droguri. Când a ieșit din pușcărie, și-a început „cariera” de prostituată în hotelele de lux din centrul capitalei unde, pentru o partidă de sex percepea 300 de euro. Astăzi este pe stradă, iar pentru o partidă de sex oral percepe o taxă de 500 de lei. Este povestea unei prostituate din Chișinău, care a fost de acord să ofere un interviu pentru Sănătateinfo.md, într-un reportaj realizat în cadrul Campaniei „Dincolo de Aparențe”, desfășurată de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova.

Foto: Foto: Elena Covalenco//Sănătate INFO

Irina [nume schimbat] poartă pantaloni scurți, negri și un tricou care îi acoperă burta proeminentă. Gravidă în opt luni, Irina încearcă să-și ascundă sarcina, dar pe clienți nu-i deranjează faptul că ea poartă un copil. Spune că zilnic, merge acasă, la copii, cu câteva mii de lei.

- Dacă fata este îngrijită, sigur că va avea mai mulți clienți, dar dacă se spală o dată în săptămână cine o s-o vrea? Ținând cont de ceea cu ce ne ocupăm, da, trebuie să arătăm bine, măcar cât de cât machiate.

Întrebată cum lucrează dacă are o burtă atât de mare, Irina spune: 

- Eu îmbrac haine largi care să ascundă burta. Dacă sunt clienți pe care îi cunosc accept să fac sex, dar cu cei pe care nu-i cunosc - doar sex oral.

- Cum ai grijă de tine, ca femeie, ca viitoare mamă?

- Merg la salon, mă spăl în fiecare zi. Fac doar sex oral și doar dacă îmi place clientul. Am refuzat 1000 de lei de la un bărbat de la care mirosea urât. I-am spus să mă lase în pace că miroase de la el ca de la o animală. Unii clienți se spală înainte de a veni, alții nu. [ Expresie obscenă ] diferiți vin la noi.

- Sunt mulți din acei care vor sex cu o gravidă?

- Da, dar eu știu că nu prea se poate. Uneori se nimerește câte unul cam greoi și dacă în 10 minute nu termină, mă ridic și mă duc. Mai departe este problema lui. Sunt clienți la care în mașină este ca în grajdul de animale, mizerie și putoare. Sunt care vin cu mașinile curate și de la ei miroase tare plăcut.

- Și dacă vreun client devine agresiv? Nu ți-e frică?

- Singura mea frică este să fiu văzută de cineva din cunoscuți sau rude. În rest, nu mă tem de nimic și nimeni.

- Lucrezi aici în fiecare zi?

- Doar când mă apucă [expresie obscenă], atunci vin.

- Cât de des te apucă [expresie obscenă]?

- Când mă plictisesc să stau acasă. Trează, cu capul limpede, niciodată nu ieșeam pe trasă. Am consumat și heroină, și mac...

- Sunt și zile când poate nu ai dispoziția necesară pentru „a lucra”?

- Ooooi, în astfel de zile totul se poate termina tare urât, chiar și cu chemarea poliției sau cineva poate ajunge la spital. Da, eu sunt așa, debilă de cap. Am fost închisă cinci ani pentru omor. Cel pe care l-am omorât l-a jignit pe tatăl meu. Tata era un deadecică (nene, bărbat) serios, reșală [argou al pușcăriașilor, persoană care rezolvă problemele și chestiunile delicate]. L-am zavalit (omorât) și mi-au dat 15 ani. Acum ar fi trebuit să fiu încă la închisoare, dacă nu m-ar fi eliberat condiționat. Soțul meu se află într-un loc în care n-ar trebui să se afle. Este iarăși la …, începe ea să povestească, când la câțiva metri de noi frânează o mașină.

Irina spune că își alege clienții. Motivele refuzului pot fi mai multe, ori mașina este murdară, ori clientul este prea bătrân etc.

- Ai avut clienți violenți?

- Dar ce poate să-mi facă, să mă omoare? N-o să mă omoare.

- Au fost cazuri când fete de aici, prestatoare de servicii sexuale, au fost omorâte?

- Da, au fost, le găseau în râul Bâc. Infectau pe cineva cu HIV sau altă boală și clienții se răzbunau. Dacă cineva m-ar infecta, eu tot l-aș omorî.

- Dacă un client vrea fără prezervativ?

- Refuz. Să și-o sugă singur.

Cât vorbește, încearcă să dea impresia unei fete care are bani. Povestește despre niște active care îi aduc bani, lăsate de tatăl ei; că băiatul ei merge la liceu privat și fetița la grădiniță privată; că băiatul are un telefon, ultimul model al unei mărci anumite; că va naște la o clinică privată. Întrebată de ce stă aici, de ce se prostituează, Irina spune:

- Mă plictisesc acasă.

- De ce nu te angajezi undeva?

- Da nu vreau eu să lucrez pentru 3-4 mii de lei pe lună, când banii iștea îi fac aici în două zile. În plus am așa un caracter spurcat că aș ucide pe cineva. Mai bine nu trebuie.

- Și dacă ai decide să începi să lucrezi, unde anume ai vrea să te angajezi? Ce ți-ar place să faci?

- Poate într-un salon. Am învățat să fac unghii cu gel și extensia genelor.

- Atunci ce te reține? De ce nu te angajezi? O corecție a unghiilor costă 300 de lei...

- Eeeeee, dar un minet (sex oral) costă 500. Diferența de 200 de lei este mare. Totuși aiștea sunt bani.

Brațele ei sunt pline cu zeci de cicatrici de la tăieturi cu lama. Câte una la fiecare, aproximativ, doi milimetri. Femeia spune că aceste tentative de suicid au fost, de fapt, metoda ei de protest împotriva regimului: „Iată, vedeți semnul acesta de pe picior? Un polițist nu credea că-s nebună și că pot să-mi bag singură cuțitul în picior. L-am băgat”.

Irina se teme foarte tare că părinții vor afla cu ce se ocupă...

Citiți articolul integral pe Sănătateinfo.md.


Pub