(foto) Cercei și inele Cartier și Tiffany & Co, de „130 dolari”: Un ucrainean și 2 moldoveni, reținuți pentru contrabandă cu bijuterii de renume, declarate „cu bănuți”

Trei persoane au fost reținute pentru contrabandă cu bijuterii declarate sub valoarea reală, la Palanca. Este vorba despre un cetățean al Ucrainei și un cuplu din Chișinău.

Foto: colaj

Cei trei au vârste cuprinse între 35 și 39 de ani – un cetățean al Ucrainei și un cuplu din Chișinău (șoferul unui microbuz și soția acestuia).

Potrivit datelor preliminare din dosarul penal, bănuitul ucrainean i-ar fi transmis șoferului microbuzului care circula de la Chișinău spre Odesa un colet cu bijuterii în asortiment, de la producătorii Cartier, Tiffany & Co și Van Cleef & Arpels – inele, cercei și o brățară.

Cel din urmă i l-a transmis soției sale – pasager în microbuzul care-l conducea, care la controlul vamal a declarat că bijuteriile ar valora 130 dolari americani, chiar dacă potrivit datelor disponibile public, doar un set de cercei din gama celor declarați ar costa circa 90.000 euro (care convertiți ar cifra peste 1,7 milioane lei, iar expertiza ce urmează să fie numită va stabili valoarea exactă pe piață a acestora).

Prin urmare, ulterior depistării acestei infracțiuni și perchezițiilor efectuate în zilele de odihnă, luni procurorii PCCOCS au depus la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, demersurile de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile în privința acestora.

Investigațiile continuă, în vederea cercetării altor aspecte ale infracțiunii vizate, timp în care bănuiții se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.



Pub