Vizită fulger a Secretarului General al ONU la Chișinău: A discutat cu Maia Sandu despre securitatea din regiune

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut ieri seara o întâlnire de lucru cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres. Înaltul oficial ONU s-a aflat la Chișinău în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Ucraina.

Foto: președinția/Arhivă, 10 mai 2022

Discuția s-a referit la situația umanitară și de securitate din regiune, și la provocările cu care se confruntă Republica Moldova la aproape șase luni de război la granița sa. De asemenea, oficialii au vorbit despre problemele refugiaților ucraineni care se află în țara noastră și nevoia de a-i sprijini în continuare.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit ieri în Republica Moldova, unde urmează să se întâlnească cu preşedinta Maia Sandu, după ce şi-a încheiat a doua vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, a declarat purtătorul său de cuvânt Farhan Haq.


Pub