image
Sursa foto: politia.md

Arme deținute ilegal, depistate de polițiști la domiciliul unui bărbat din Ocnița

În baza informației operative, polițiștii din Ocnița au desfășurat percheziții la domiciliul unui bărbat de 47 de ani din localitatea Rujnița.

În rezultat a fost depistată și ridicată o armă cu țeavă lisă, un pistol pneumatic de model neidentificat, un tub de masă plastică care conține bile de metal pentru pistol pneumatic și un balonaș cu gaz pentru pistolul depistat, toate acestea fiind deținute în mod ilegal.

Audiat de polițiști, bărbatul nu a putut explica proveniența armelor și a obiectelor interzise, dar și scopul deținerii acestora. Persoana urmează să fie sancționată conform legislației, pentru păstrarea armelor neînregistrate în modul stabilit și fără acte de proveniență.

În conformitate cu prevederile legislației privind regimul armelor şi al muniţiilor, toate persoanele fizice şi juridice care deţin în posesie arme au obligaţia să se prezinte la organele de poliţie în a căror rază de competenţă teritorială îşi au domiciliul ori sediul, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori portul şi folosirea armelor, pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condiţiile legii.

Totodată, persoana care predă benevol arma de foc, muniţiile sau mijloacele explozive, pe care le-a păstrat ilegal este eliberată de răspundere penală sau contravenţională.

Noutăţile partenerilor

comentarii: