Exporturile de aur ale Elveției către China au urcat în luna iulie la cel mai ridicat nivel din 2016

19 Aug. 2022, 05:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Aug. 2022, 05:56 // Actual //  Lupu Eduard

Exporturile elveţiene de aur către China au urcat în iulie la cel mai ridicat nivel începând din decembrie 2016, arată datele publicate joi de autorităţile vamale elveţiene, cererea pentru metalul galben îmbunătăţindu-se pe cea mai mare piaţă din lume, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Elveţia este cel mai mare centru global de rafinare a aurului şi un hub de tranzit pentru metalul galben. Datele privind exporturile furnizează informaţii privind tendinţele de pe piaţă.

Luna trecută, Elveţia a livrat în China continentală 80,1 tone de aur, în valoare de 4,4 miliarde de franci elveţieni (4,6 miliarde de dolari), în creştere de la 32,5 tone de aur în iunie.

În iulie, preţul aurului a scăzut sub 1.700 dolari uncia, de la nivelul anterior de peste 2.000 dolari uncia, în condiţiile în care băncile centrale au înăsprit politica monetară.

Consumatorii de retail din ţări cum ar fi China cumpără deseori mai puţin când preţurile cresc şi mai mult când ele scad. De asemenea, statul chinez a ridicat în iulie restricţiile impuse anterior.

Luna trecută, Elveţia a livrat în total 186,2 tone de aur, de asemenea, cel mai ridicat nivel începând din 2016, din care 15,8 tone de aur către India – o altă piaţă importantă.

Totodată, datele publicate joi de autorităţile vamale arată că Elveţia a importat 261 kg de aur din Rusia, astfel încât în total a importat în perioada mai-iulie 3,6 tone, în valoare de 225 milioane franci elveţieni (235 milioane de dolari). Luna aceasta, Elveţia a interzis importurile de aur din Rusia.

Realitatea Live

10 Mai 2024, 17:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
10 Mai 2024, 17:11 // Actual //  Lupu Eduard

Biroul de Reintegrare din Republica Moldova a raportat că în primul trimestru al anului 2024, ponderea exporturilor din regiunea transnistreană către Uniunea Europeană a atins un nivel impresionant de 80,9%, iar cea a importurilor a constituit 56,3%. Aceste cifre reflectă o orientare economică fermă către Vest, care este un obiectiv strategic al Republicii Moldova pentru a contracara tendințele secesioniste ale Tiraspolului și pentru a diminua legăturile cu Federația Rusă.

Marcarea Zilei Europei este considerată deosebit de semnificativă pentru Republica Moldova, având în vedere aspirațiile sale de integrare europeană și procesul de soluționare a conflictului transnistrean. Beneficiile integrării europene sunt evidente în regiunea transnistreană, unde proiectele de dezvoltare finanțate de Uniunea Europeană contribuie la îmbunătățirea infrastructurii, accesului la educație și servicii de sănătate, precum și la extinderea oportunităților economice, inclusiv de export și import către și din UE.

Potrivit biroului, în primul trimestru al anului 2024, principalele destinații din UE pentru agenții economici din regiunea transnistreană au fost România, Polonia, Germania, Slovacia și Bulgaria. Această tendință de creștere a exporturilor către UE demonstrează importanța și beneficiile integrării economice și politice cu Europa pentru întreaga regiune a Moldovei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău