NASA a început pregătirile pentru lansarea rachetei cu care vrea să trimită din nou oameni pe Lună
Agenția Spațială Americană pregătește o nouă rachetă gigantică pentru a ajunge pe Lună. Cunoscută drept Space Launch System (Sistemul de Lansare Spațială - SLS), aceasta este dusă la Centrul Spațial Kennedy din Florida pentru o lansare programată pe 29 august, relatează BBC cu privire la Digi24.ro

Foto: Profimedia Images

Va fi un zbor fără echipaj, însă misiunile viitoare vor trimite astronauți înapoi pe suprafața Lunii pentru prima oară în ultimii 50 de ani. SLS are aproape 100 de metri înalțime și a fost transportat cu un vehicul imens către locul de lansare.

Acesta este un moment-cheie pentru NASA, care va celebra în decembrie jumătate de secol de la Apollo 17, ultima misiune care a aterizat vreodată pe Lună. În Antichitate, la greci, Artemis era zeița Lunii, sora geamănă a lui Apollo, zeul Soarelui. Agenția și-a propus să se întoarcă pe Lună prin intermediul programului Artemis, folosind tehnologiile erei moderne.

NASA vede reîntoarcerea pe Lună ca o modalitate de pregătire a astronauților pentru a merge spre Marte, cândva după 2030.
SLS va avea cu 15% mai multă putere decât racheta Saturn V, folosită la misiunile Apollo. Forța adițională va permite vehicolului nu numai să trimită astronauți dincolo de Pământ, dar și echipamente adiționale, astfel încât astronauții să stea cât mai mult timp.

Capsula echipajului este și ea îmbunătățită. Numită Orion, aceasta este mai spațioasă: are 5 metri lățime, cu un metru peste modulele din anii 60-‘70. „Pentru toți dintre noi care ne uitam la Lună, visând ziua în care umanitatea se va întoarce pe suprafața lunară, oameni buni, suntem aici! Ne vom întoarce. Iar acea călătorie, călătoria noastră, începe cu Artemis 1”, a spus Bill Nelson, administratorul NASA.

Prima lansare cu echipaj, Artemis 2, va avea loc în 2024. Iar prima aselenizare, Artemis 3, în 2025, a declarat Nelson pentru BBC. Această a treia misiune, promite NASA, va fi și prima care va duce o femeie pe suprafața Lunii.

Odată ce SLS ajunge pe rampa de lansare, inginerii vor avea la dispoziție puțin peste o săptămână și jumătate pentru a pregăti racheta de zbor. Dacă misiunea nu va putea decola pe 29 august din cauza vremii sau a unor probleme tehnice, o altă încercare poate fi făcută pe 2 septembrie, iar următoarea pe 6 septembrie. Scopul misiunii este să trimită capsula Orion în jurul Lunii și înapoi, cu amerizare în Oceanul Pacific.

Un obiectiv major este testarea noului scut termic al capsulei, astfel încât aceasta să reziste reîntrării în atmosfera terestră. Un partener cheie în viitoarea misiune este Europa, care furnizează sistemul de propulsie pentru Orion.

„Peste zece țări din Europa lucreaz la sistem alături de Agenția Spațială Europeană. Este un moment extrem de important pentru noi”, a declarat Siân Cleaver, managerul pentru sistemul de propulsie.


Pub