Maia Sandu: Dacă eram prim-ministru, aș fi făcut remanieri în Guvern

Președinta Maia Sandu spune că ar fi făcut niște remanieri în Guvern, dacă era prim-ministră. Însă așa cum la șefia Executivului este Natalia Gavrilița, și responsabilitatea îi revine acesteia. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la Nord News.

Foto: UNIMEDIA

„Eu cerd că e firesc ca Guvernul să vorbească despre succese, pentru că presa vorbește despre insuccese și mai puțin despre succese. Deci, cumva se echilibrează lucrurile. Eu cred că în contextul în care s-a acționat, și a fost unul dificil, să o recunoaștem… nimeni nu și-a imaginat că o să avem război, criză energetică, inflație cum nu am mai avut din 99… deci, toate lucrurile acestea au creat un context foarte dificil… eu cred că activitatea Guvernului poate fi apreciată ca bine, dar este adevărat că sunt domenii unde lucrurile s-au mișcat mai repede, în pofida capacităților scăzute la ministere, pentru că asta este o problemă și nu doar la ministere, ci a tuturor celor care trebuie să implementeze programele… și sunt ministere care s-au mișcat încet”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului crede că este nevoie de mai multă viteză: „Eu cred că sunt miniștri care au reușit și să comunice cu oamenii și sunt miniștri care nu au comunicat cu oamenii sau cu agenții economici sau cu părțile interesate, care țin de domeniul lor. Deci, pe partea asta este foarte important, am fost și eu ministru și da, nu din prima am înțeles cât de important e să mergi să comunici, pentru că una este să poți asculta părerile oamenilor și doi e să poți să le explici ce faci și de ce faci. Asta este la fel de important, sunt anumite probleme pe care nu ai cum să le rezolvi astăzi, pentru că așa este situația, dar când mergi și le explici oamenilor de ce, atunci oamenii înțeleg. Din perspectiva asta am așteptări de la unii miniștri să interacționeze cu cetățenii mult mai bine dect o fac acum”.

Întrebată în ce ministere lucrurile merg prea lent, Maia Sandu a precizat: „Nu va fi corect să spun aceste lucruri, pentru că în momentul în care o să le spun, se vor începe tot felul de speculații, ce o să se întâmple cu ministrul acesta sau cu celălalt. E responsabilitatea doamnei prim-ministru, e echipa ei, în momentul în care crede că trebuie să se facă o remaniere, este cea care trebuie să o anunțe”.

„Eu aș fi făcut niște remanieri, dacă eram prim-ministru”, a subliniat șefa statului.




Ulterior, și fostul premier Ion Sturza a venit cu o listă cu miniștri din actualul Guvern, care ar trebui demiși. Potrivit lui, aceștia nu fac față provocărilor, iar „remanieri în garnitura guvernamentală sunt întotdeauna binevenite”, suține acesta.

În acea perioadă, prim-ministra Natalia Gavrilița a evitat să spună dacă urmează remanieri în echipa sa guvernamentală, precizând că, „cei care comentează pesemne că nu pot găsi teme mai interesante”.

La sfârșitul lunii mai, președinta Maia Sandu declara că nu are vreo propunere de la prim-ministră, pe remanieri de cadre în componența actualului Guvern. „Este prerogativa dumneaiei. Până la moment nu am o astfel de propunere”, a menționat Sandu.

În iunie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, declara că remanierile în Guvern „sunt o chestie normală”, iar la moment miniștrii sunt evaluați pe interior, pe domenii. „În momentul când o să avem o decizie o să vină doamna prim-ministră și o să anunțe. Nimic nu e bătut în cuie”, a spus Grosu.

Tot în iunie, Natalia Gavrilița se declara nemulțumită de unii miniștri. Aceasta a declarat „că se aștepta la o comunicare și la rezultate mai pozitive în cadrul unor ministere”, dar a evitat să numească ministerele repetente.

La 8 iulie, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a fost demis. În locul acestuia a fost numit deputatul PAS Vladimir Bolea, care a depus, în aceeași zi, jurământul în prezența Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrei Natalia Gavrilița.

Viorel Gherciu a declarat atunci că a aflat despre demisia sa în aceeași dimineață. „Am fost luat prin surprindere. E o decizie politică”, a precizat acesta.

De cealaltă parte, prim-ministra Natalia Gavrilița a spus că decizia privind demiterea lui Viorel Gherciu nu a fost o surpriză. „Eu discut cu fiecare ministru și noi avem o comunicare eficientă, eu comunic cu ei direct, nu prin intermediul presei, așa că schimbarea nu a fost surpriză”, a declarat aceasta.

Cu câteva zile mai devreme, Viorel Gherciu a negat zvonurile precum că ar intenționa să își prezintre demisia.


Pub