(foto) Peste 70 de instituții educaționale din capitală au fost afectate în urma averselor din 9 august

ipiccy_image (53)
Foto: colaj diez.md

Primăria Municipiului Chișinău a informat că 74 de instituții educaționale din capitală au suportat prejudicii materiale în urma averselor din data de 9 august 2022. 

Potrivit informațiilor, valoarea pagubelor este de peste 10 milioane de lei, iar cel mai mult au avut de suferit instituțiile educaționale din sectoarele Ciocana și Râșcani. 

Conform comunicatului, 28 de unități au fost devastate în Ciocana, 27 – în Râșcani, 12 – în Botanica, șase – în Buiucani și o instituție – în Centrul orașului.

Astfel, unitățile școlare și preșcolare au suferit de: 
# doborârea sau avarierea arborilor; 
# deteriorarea acoperișurilor, a pavilioanelor și a geamurilor etc. 

* Cei mai mulți arbori au fost doborâți pe teritoriul liceelor „A. Russo” și „Lucian Blaga” din sectorul Râșcani.

Până în prezent, majoritatea lucrărilor de curățare a arborilor avariați de pe teritoriul instituțiilor educaționale au fost îndeplinite, iar lucrările de salubrizare a teritoriului sunt la etapa de finalizare.

Municipalitatea a remarcat că, în acest an, pentru una dintre instituțiile educaționale devastate au fost alocați din bugetul municipal trei milioane de lei pentru amenajarea terenurilor de joacă, a pavilioanelor și a gardului, iar acum totul a fost distrus de ploi. 

Pentru unele instituții, agenții economici din Chișinău promit să contribuie cu lucrări la restabilirea pavilioanelor și a gardurilor, astfel ca, în data de 1 septembrie, copiii să revină pe teritorii bine amenajate.

Totodată, municipalitatea a precizat că banii necesari pentru ameliorarea prejudiciul cauzat instituțiilor educaționale, după aversele din data de 9 august, va fi solicitat suplimentar din bugetul municipal.  

Sursă foto: chisinau.md
Sursă foto: chisinau.md
Sursă foto: chisinau.md
Sursă foto: chisinau.md
Sursă foto: chisinau.md
Sursă foto: chisinau.md

Amintim că, în data de 9 august, o ploaie abundentă de pe tot teritoriul municipiului Chișinău a creat mari probleme localnicilor, dar și nu numai. Străzile au fost inundate, unele acoperișuri au fost luate de vânt și câteva cabluri doborâte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente