Guvernul va aloca Moldsilva 64,2 milioane lei, pentru a ține prețul mic la lemne. Ce indicație a primit de la CSE ministra Mediului

Guvernul va aloca Agenției „Moldsilva” 64,2 milioane lei, din Fondul de Rezervă, în scopul neadmiterii majorării prețurilor la lemnul de foc, realizat către populație pentru sezonul rece. O Dispoziție în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița. 

Foto: radiochisinau.md

De asemenea, ministrul Mediului va elabora un Plan de acțiuni pentru aprovizionarea populației cu lemne de foc, aplicabil la nivel central și local.

Textul Dispoziției mai prevede prelungirea, până la 30 septembrie curent, a termenului de plată de către S.A. „Moldovagaz” a drepturilor de import al gazelor naturale, în scopul asigurării capacității de plată a S.A. „Moldovagaz” față de S.A.P. „Gazprom” pentru gazele livrate în perioada următoare.

La mijlocul lunii iulie, deputatul PAS Petru Frunze anunța că în acest an, lemnele de foc vor fi vândute de întreprinderile silvice doar în baza listelor de la Primării. Asta în contextul în care unii intermediari vând lemnul de foc la preț dublu.

„Asistenții sociali trebuie să se asigure că fiecare familie din categoria de risc trebuie să fie inclusă în lista respectivă, iar ulterior, Guvernul va asigura in continuare cu alocații pe perioada rece a anului”, a precizat deputatul.

La începutul lunii august, secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, a prezentat planul de acțiuni pentru aprovizionarea cu lemne de foc pentru sezonul rece 2022-2023. Potrivit acestuia, consumatorii casnici, care se încălzesc doar cu lemne iarna, vor putea procura lemnul de foc de la Moldsilva la prețurile de anul trecut, în cantitate de până la 3 metri steri, în prima tranșă de vânzări, planificată pentru octombrie – noiembrie 2022.

În acest an, prețul de vânzare al lemnului de specii tari va varia între 550 și 875 de lei per metru ster. Pentru lemnul moale, prețurile vor varia între 350 și 475 de lei per metru ster. Pentru ca prețul lemnului să nu crească, Guvernul a subvenționat Agenția Moldsilva cu peste 64 de milioane de lei.

Totodată, fiecare familie va putea procura maxim 3 metri steri, la preț plafonat.


Pub