Vicepreședintele raionului Sîngerei, victimă în dosarul „zelionka”, a fost demis: Jocuri murdare. Voi contesta această decizie ilegală

Vicepreședintele raionului Sîngerei Tudor Tutunaru a fost demis din funcție. Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de Facebook. Tutunaru a menționat că va contesta decizia în „toate instanțele de drept ca să dovedesc ilegalitatea ce s-a produs”.

Foto: n4

Stimați prieteni, locuitori ai raionului și or. Sîngerei. Astăzi, după mai mult timp de jocuri murdare am fost demis din funcția de Vicepreședinte al raionului Sîngerei de la Platforma DA, de majoritatea demult formată dar ascunsă din Consiliul Raional Sîngerei iar astăzi prezentată - Socialiștii, Comuniștii, Șor-iștii, PLDM-iștii, 2 foști PD-iști, 1 USB-ist și O. Cernei. Despre unii dar mai ales despre ultimul nu trebuie mult să scriu.

Acolo unde a fost acest individ a rămas numai mizerie. Cu încălcări grave de procedură, a legislației RM, fără a imputa pentru care încălcări, au votat demisia mea. Voi ataca această decizie ilegală în toate instanțele de drept ca să dovedesc ilegalitatea ce s-a produs. Mulțumesc celor ce mă susțin!!”, a scris Tutunaru.

Vicerpeședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, a fost internat la Spitalul Raional Sîngerei, unde se află în stare de șoc, iar starea de sănătate a acestuia este gravă, după ce a fost atacat cu verde de briliant de un membru al PACE.

Inspectoratul de Poliție Sîngerei a pornit un proces penal, după ce vicepreședintele raionului Sîngerei Tudor Tutunaru a fost stropit cu verde de briliant de un membru al Partidului Acasă Construim Europa, liderul căruia este Gheorghe Cavcaliuc.

Liderul Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, spune că este o „decizie asumată” a PACE, acțiunea colegilor săi din partid de a stropi cu verde de briliant pe șeful CES Sîngerei, care s-a vaccinat împotriva Covid-19. În semn de protest față de cei„care fac abuz de funcții”, Cavcaliuc susține că și alți funcționari riscă să pățească la fel.

Liderii Platformei DA au reacționat dur după ce membrul formațiunii, vicepreședintele raionului Sîngerei, Tudor Tutunaru, a fost murdărit cu verde de briliant de către membri ai Partidului Acasă Construim Europa, în plină stradă, acuzându-l că „s-a vaccinat anti-Covid fără rând”. „Pentru ce am luptat toți acești ani? Ca să revină penalii? Uitați-vă ce fac din oameni!”, a scris deputata Inga Grigoriu pe pagina sa de Facebook. „Hienele!”, a comentat și președintele Platformei DA, Andrei Năstase. Cu o reacția a ieșit și deputata Arina Spătaru, care e din Bălți, acolo unde s-a întâmplat incidentul.


Pub