‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 25 martie, 2024
6.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleVictor Bîrnaz, producător de struguri eco: Am instalat echipamentele necesare pentru colectarea apei de...

Victor Bîrnaz, producător de struguri eco: Am instalat echipamentele necesare pentru colectarea apei de ploaie și irigare

‹ adv ›
‹ adv ›

Este unul dintre pionierii care cultivă struguri și căpșuni în sistem ecologic pe o suprafață totală de 0,46 ha. Și-a început afacerea în 2013 în satul Chetrosu, raionul Drochia și și-a dedicat întreaga viață agriculturii, în mare parte, marcat de experiența gospodăriilor colective. 

Aflați în aceste rânduri povestea agricultorului Victor Bîrnaz – omul care a ales să facă agricultură eco, un sistem de producție care susține sănătatea solurilor, ecosistemelor și a oamenilor.

„Am lucrat agronom în gospodăriile agricole, pe atunci numite „colhozuri” și până acum simt mirosul de produse chimice folosite în agricultură. Foarte multe pesticide se folosesc la noi în ultima perioadă, fapt datorat și lipsei de forță de muncă, și altor factori. Toate pesticidele și o serie de produse chimice nimerind în sol, iar apoi în producția agricolă ajung în cele din urmă pe masa noastră. Ulterior, oamenii sunt mai vulnerabili în fața afecțiunilor. Firea mea e să fac, ce nu fac alții, iar pe atunci vița de vie nu se cultiva în sere și am încercat la momentul cela să o cultiv pe un lot mai mic. Rezultatele au fost bune, astfel am construit  mai multe sere pe suprafețele pe care le dețin până astăzi”.

Ajutat de familie și trei angajați, strugurii și căpșunele ecologice din Chetrosu ajung la Chișinău, dar și în una dintre rețelele de supermarketuri.

„Comercializăm producția la piața „Ecolocal” din Chișinau și suntem foarte bucuroși că există acest mijloc de interacțiune cu toți cumpărătorii inițiați în produsele ecologice. De asemenea, într-o rețea de magazine, însă la magazine mai puțin îi interesează aspectul ecologic al produsului, ci mai mult prețul, iar nouă nu ne convine să comercializăm produsul ecologic la egal cu cel convențional. De altfel, încercăm să vindem și direct din câmp, la piețe și diverse târguri. Producția ecologică este mai deosebită, decât producția agricolă ordinară”.

Cultivarea strugurilor și a pomușoarelor în sere prezintă multiple beneficii, în special în condițiile climatice din ce în ce mai dure pentru agricultură.

„Serele sunt de un real folos în diminuarea riscurilor climatice. Înghețurile târzii de primăvară pot fi diminuate la minim, precum și soluționarea problemei cu irigarea, mulcirea între rândurile de viță de vie pentru a nu se evapora apă”.  

Recent, a obținut un grant oferit de către UCIP IFAD pentru a putea procura echipamentul și construi rezervorul necesar pentru colectarea apei de ploaie de pe sere, în scopul utilizării ulterioare a acesteia în irigare.

„Eu mereu analizez oportunitățile de finanțare și depun dosarul în cazul apelurilor de interes. În perioada de depunere a dosarului la grantul UCIP IFAD au fost modificate condițiile de acordare a acestuia, am avut nevoie de mai mult timp, însă, ulterior, s-au stabilit concret cerințele și a fost bine, a fost o experiență reușită. Aș mai recurge la granturi pentru alte utilaje necesare serelor, respectiv, e necesar să caut alte surse. Dar acum sunt acordate sume mici de granturi, în raport cu necesitățile”. 

Pentru a utiliza echipamentul procurat din grantul UCIP IFAD, au fost necesare mai multe investiții, iar acum beneficiază deplin de avantajele colectării apei de ploaie pentru irigare. 

„Grantul a fost o sursă bună de finanțare, dar până la aplicarea echipamentului în practică în irigarea culturilor din sere, am cheltuit bani pentru a-l aduce la condițiile de funcționare. Investițiile fiind mari, iar agricultura adesea un domeniu riscant, am procedat cu precauție. Anul acesta am reușit să acumulăm apa de ploaie. Fiind un an secetos, orice cantitate de apă disponibilă trebuie utilizată rațional”. 

‹ adv ›

Investiția recent făcută, dar și necesitatea de a optimiza procesele îl fac să-și dorească să îmbunătățească și alte lucruri. 

„Am avea nevoie de plasă de umbrire, sistem de răcire în sere. Având acum temperaturi de 35 de grade Celsius în exterior, în sere, neavând plase de răcire, temperatura urcă la peste 40 de grade Celsius. E rău pentru plante”.

Deși sunt de un real folos în dezvoltarea afacerii, producătorul spune că ar trebui facilitată accesarea granturilor pentru producătorii mici, inclusiv condițiile. 

Mai mult de atât, îndemnul agricultorului eco, Vasile Bîrnaz, este ca magazinele, supermarketurile, dar și consumatorii să se orienteze spre producția agricolă de calitate, căci aceasta este sinonimul cuvântului „sănătate”, iar ca acest lucru să capete pondere, sunt necesare măsuri susținute pe mai multe niveluri. 

„Pe scară largă, politicile statului trebuie să vină în susținerea producătorilor ecologici, dacă se vrea să avem produse ecologice acasă”.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii