Un bărbat a murit pe loc, la Fălești, după ce s-a izbit cu motocicleta într-un copac: Pasagerul l-a lăsat acolo să zacă și a plecat
Poliția din Fălești anunță că a fost sesizată în această dimineață în jurul orei 07:25 de către un trecător, care a comunicat că la ieșire din localitatea Pietrosu, raionul Fălești a observat o motocicletă avariată și în preajmă se află o persoană, posibil decedată. Astfel, s-a stabilit la 7 august curent, în jurul orei 20:30 conducătorul motocicletei MT, în vârstă de 32 de ani, locuitor al satului Pietrosu, având ca pasager un alt consătean de 52 de ani se deplasau pe traseul din localitate, ajungând în curbă, a pierdut controlul ghidonului tamponându-se într-un copac.
Foto: Politia Republicii Moldova
În urma impactului conducătorul vehiculului a decedat pe loc, iar pasagerul a părăsit locul accidentului rutier. Pe cazul dat a fost inițiat proces penal în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Totodată urmează a fi efectuată expertiza medico-legală, care va stabili dacă conducătorul motocicletei s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

„Menționăm că vehiculul implicat în accident nu era înregistrat corespunzător, iar conducătorul acestuia anterior a fost documentat pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, dar și pentru alte încălcări admise în traficul rutier.

În context, Poliția îndeamnă repetat toți participanții la trafic, respectați regulile de circulație și nu urcați la volan în stare de ebrietate, pentru a nu pune în pericol propria viață, dar și viața celor din jur”, menționează poliția.


Pub