„O batjocură față de populația țării”: Reacția PSRM la raportul Guvernului la un an de activitate

Partidul Socialiștilor susține că raportul de activitate al Guvernului, la un an de guvernare este „o batjocură față de populația țării, deoarece a făcut tot posibilul ca să-i jefuiască și să-i umilească pe oameni”. Astfel, PSRM a menționat într-un comunicat de presă că insistă pe demisia acestuia „incompetent și tragerea la răspundere a demnitarilor care au luat decizii în detrimentul economiei naționale și a cetățenilor”.

Foto: UNIMEDIA

„Partidul Socialiștilor este revoltat de situația social-economică dezastruoasă în care a ajuns Republica Moldova în doar un an al guvernării PAS. În ultimii 30 de ani, nicio guvernare nu a dat dovadă de o asemenea iresponsabilitate, incompetență, ignoranță față de soarta propriei țări și a propriului popor. Raportul Guvernului privind rezultatele unui an de activitate a cabinetului Nataliei Gavrilița poate fi, de asemenea, considerat o batjocură față de populația țării, deoarece puterea executivă a făcut tot posibilul ca să-i jefuiască și să-i umilească pe oameni, să aducă în pragul sărăciei cea mai mare parte a cetățenilor, să-i lipsească pe locuitorii țării chiar și de speranța că vor reuși să supraviețuiască în iarna care vine. Datorită conducerii PAS, un număr tot mai mare de cetățeni ai țării își fac valizele și pleacă din Moldova.

În doar un an de guvernare, autoritățile „au reușit” să lichideze universități, să piardă Portul Giurgiulești și Stadionul Republican, să distrugă cele mai mari întreprinderi, să aducă în prag de faliment sute de fermieri și întreprinderi mici din întreaga țară. Au fost tăiate livezi și distruse păduri, care vor fi trimise în cuptorul analfabetismului grav al guvernării. În loc să construiască, guvernarea criminală distruge patrimoniul creat prin eforturile mai multor generații.

Activitatea distructivă a Guvernului Nataliei Gavrilița, incapabil să negocieze prețuri accesibile la resursele energetice și să obțină condiții mai bune pentru cetățenii săi, a condus la o explozie a inflației în țară, creșterea vertiginoasă a tarifelor la serviciile locativ-comunale și a prețurilor la toate mărfurile de consum.

Din cauza inacțiunii Guvernului PAS și a incapacității sale de a gestiona situația, sectorul agroalimentar al țării s-a pomenit într-o stare extrem de dificilă. Guvernul ignoră problemele producătorilor autohtoni, lipsindu-i de asistență din partea statului, ceea ce afectează asigurarea populației cu produse alimentare calitative, la prețuri accesibile.

Fără a consulta societatea, regimul PAS promovează cu o insistență maniacală mai multe reforme dubioase, instaurează control politic asupra sistemului judiciar și a televiziunii publice, iar după adoptarea unor modificări ambigue la Codul Electoral, pregătește falsificări masive a alegerilor în favoarea sa.

Guvernul PAS nu are o viziune clară și transparentă asupra viitorului țării. Toate așa-zisele reforme ale guvernării au un caracter distructiv, care nu iau în calcul situația reală din țară. Guvernarea pare a fi un copil care sparge jucăria pentru a vedea ce-i în interior. PSRM insistă pe demisia Guvernului incompetent și tragerea la răspundere a demnitarilor care au luat decizii în detrimentul economiei naționale și a cetățenilor.

Fiind cel mai mare partid de opoziție, PSRM va prezenta în luna septembrie un plan anti-criză de amploare care va include propuneri de soluționare a celor mai stringente probleme din Republica Moldova”, se menționează într-un comunicat.

„Îți pui mâinele în cap, oamenii ăștia trăiesc în cosmos”. Astfel a comentat edilul capitalei, Ion Ceban, prezentarea rapoartelor miniștrilor, la un an de guvernare PAS. Potrivit lui Ceban, timp de un an nu s-a făcut nimic, decât s-a „sărăcit țara”.

Prim-ministra Natalia Gavrilița prezintă raportul de activitate al Executivului pe care îl conduce, la un an de guvernare. Și miniștrii prezintă rapoartele, pe domeniile pe care le administrează.


Pub