Cât costă scandările pro-Putin. Turcii de la Fenerbahce, arşi la buzunare de UEFA

07 Aug. 2022, 14:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
07 Aug. 2022, 14:04 // Actual //  Lupu Eduard

Fenerbahce a fost pedepsită de UEFA, după ce fanii săi au scandat numele preşedintelui rus Vladimir Putin în timpul meciului pierdut în luna iulie, în calificările pentru Liga Campionilor, cu Dinamo Kiev din Ucraina, relatează BBC Sport.

Clubul turc a fost amendat cu 50.000 de euro şi va fi obligată să joace cu stadionul parţial închis (cel puţin 5.000 de locuri) pentru următorul meci european.

UEFA a precizat că pedeapsa a fost pentru „aruncarea de obiecte şi transmiterea unui mesaj provocator de natură ofensivă, adică scandări ilicite”.

Dinamo Kiev a câştigat meciul de la Istanbul cu 2-1 la 27 iulie, după ce în prima manşă, disputată în Polonia, a remizat 0-0.

Mii de suporteri ai lui Fenerbahce s-au alăturat scandărilor după ce echipa lor a primit gol de la campioana Ucrainei, Dinamo Kiev.

Scandările par să fi fost declanşate după ce mijlocaşul lui Dinamo, Vitaliy Buyalskyi, a sărbătorit golul echipei sale imitând zborul unui vultur cu mâinile, gest pe care unii fani l-au considerat a fi un semn către marea rivală a lui Fenerbahce, Besiktas.

La momentul respectiv, Fenerbahce a declarat că acţiunile fanilor nu reprezentau în niciun fel clubul sau „poziţia sa corporatistă”.

„Reamintim încă o dată publicului poziţia noastră conform căreia sportul şi politica ar trebui să fie întotdeauna separate unul de celălalt”, se arăta într-o declaraţie.

Antrenorul principal al lui Dinamo, Mircea Lucescu, a declarat reporterilor după meci că sportul „nu poate accepta comportamentul fanilor”.

„Nu mă aşteptam la astfel de scandări. Este păcat”, a adăugat el. Lucescu, fost manager al echipei naţionale a Turciei, a refuzat ulterior să participe la conferinţa de presă de după meci, în semn de protest faţă de acţiunile fanilor.

Ambasadorul ucrainean Vasyl Bodnar a declarat că incidentul l-a „întristat”.

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Apr. 2024, 12:18 // Actual //  Lupu Eduard

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a făcut public faptul că pentru a remedia situația restanțelor salariale ale angajaților de la Calea Ferată a Moldovei, guvernul va recurge la un credit în valoare de 35 de milioane de lei. Acest credit va fi obținut de la Loteria Moldovei, o întreprindere cu capital majoritar de stat, cunoscută în principal pentru activitățile sale de jocuri de noroc.

Acești bani sunt pentru achitarea salariilor timp de o lună.

Potrivit declarațiilor ministrului Spînu, făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră”, această mișcare financiară este parte a unui plan de achitare a salariilor, însă nu a oferit detalii despre condițiile împrumutului oferit de Loteria Moldovei. A precizat că doar că e o decizie a consiliilor celor două companii și că există un contract. Cu toate acestea, decizia de a lua un împrumut de la Loteria Moldovei a stârnit întrebări și discuții în mediul public, cu privire la raționalitatea acestei alegeri și la implicațiile pe termen lung.

În timp ce oficialii guvernamentali au asigurat că această mișcare este parte a unei strategii gândite cu atenție pentru a asigura viabilitatea financiară a Căii Ferate a Moldovei, mulți rămân curioși să vadă cum se va derula acest proces și care vor fi efectele pe termen lung ale acestei decizii neconvenționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău