Cunoaște-o pe TeoSunny, tânăra care motivează tinerii pe rețele de socializare să învețe limba engleză

ts
Foto: arhivă personală

Fă cunoștință cu TeoSunny, o tânără de 27 de ani, care a urât engleza timp de mulți ani, iar într-un final a ajuns nu doar să o îndrăgească, ci și să o predea. Face acest lucru deja de doi ani și încearcă să-i încurajeze și pe alții să învețe această limbă prin intermediul rețelelor de socializare, unde postează exerciții și alte probe mai puțin „serioase” care îi ajută pe urmăritori să cunoască engleza mai bine prin metode simple și distractive.

Teodora este cunoscută pe rețele sociale după nickname-ul TeoSunny, pe care i l-au dat colegii încă pe băncile școlii. „Cred că nickname-ul mă descrie cel mai bine, pentru că, după cum spun prietenii, sunt ca un soare, mereu veselă, pozitivă, cu zâmbetul pe buze. Sunt de acord cu ei, am o fire pozitivă, văd mereu partea bună a lucrurilor și fac haz de necaz, pentru că viața e mult mai ușoară și mai frumoasă așa, plus că nu-mi place să iau viața prea în serios.”

Majoritatea persoanelor o cunosc, fiindcă o urmăresc pe rețelele de socializare și anume pe Instagram. Pe această platformă ea își motivează comunitatea să învețe engleza. „În zilele noastre a devenit o normalitate să cunoști engleza, nu doar pentru a merge peste hotarele țării, dar și pentru a participa în anumite proiecte în țară. Cunoașterea acestei limbi îți oferă nenumărate oportunități și posibilități.”

Cu toate acestea, Teodora spune că la etapa însușirii limbii engleze a întâmpinat și ea dificultăți: „Frica. Aveam o frică enormă de a vorbi. De altfel, e probabil cea mai des întâlnită problemă a oricărei persoane ce învață engleza. Înțeleg, dar nu pot vorbi. E mai mult un blocaj în capul nostru de obicei.”

Teodora este membră a echipei Oratorica, iar despre această experiență vorbește în felul următor „m-au descoperit ei pe mine mai degrabă. Am fost întrebată dacă pot recomanda pe cineva pasionat de engleză și talentat, la care am zis: păăăăi, EU SUNT. Faza tare e că până am ajuns eu la ei, deja au angajat pe cineva, dar ne era sortit să lucrăm împreună, așa că așa a fost să fie. Oratorica are noroc de o echipă foarte tânără, de aceea energia și creativitatea de care dau dovadă sunt extraordinare. Sunt inovativi și prietenoși. Este atât de ușor și plăcut încât nici nu am observat că deja în toamnă împlinim doi ani de colaborare (probabil cea mai îndelungată colaborare pentru mine).”

Despre TeoSunny

Despre copilărie, visuri, scopuri spune că tot ce și-a propus s-a întâmplat: „Am observat că orice vis am avut în gând a devenit realitate și asta continuă să se întâmple. Mulți vorbesc în ziua de azi despre vizualizarea scopurilor/dorințelor. Ei, să știi că eu am făcut asta fără ca să știu încă de mică. Am exemple banale, dar nu doar. Prin clasa a IV-a am zis că o să fiu Miss Liceu/Universitate (orice Miss o fi acolo), am visat, mi-am imaginat, am retrăit emoții imaginare până când s-a îndeplinit (dublu). Am visat să învăț în afara Moldovei și să merg cu schimbul de experiență Erasmus, zis și făcut. Să cutreier lumea 20+ țări printre care China, Cuba UAE. Să locuiesc într-o țară caldă, dar să am proiecte faine în Moldova și să contribuie la dezvoltarea țării și a oamenilor de aici este cel mai mare vis pe care îl trăiesc.”

Despre profesie mărturisește că fiind mică s-a văzut în diverse ipostaze printre care fashion designer, actriță, profesoară, stewardesă, prezentatoare TV, trainer (această profesie fiind în topul preferințelor). Nu era decisă în ce domeniu să fie traineră, dar se gândea că „după 35 o să fiu atât de bună într-un domeniu, încât o să stau în fața oamenilor, o să le explic despre una, alta și ei vor fi minunați de ceea ce aud și vor învăța din experiența mea. Ca să vezi, la 21 eram deja trainer într-o companie din Grecia și mă gândeam: vai, visul meu a devenit realitate prea rapid. Momentan fac public speaking și soft skills, dar și diverse workshop-uri. Totuși, știu că visul meu încă nu a fost atins până la sfârșit, așa că sper să mai auziți de mine peste vreo câțiva ani.”

Teodora a urmat și Facultatea de Jurnalism. Acolo zice că a învățat să fie descurcăreață și să pună întrebările potrivite: „Nu aș schimba niciodată facultatea pe care am urmat-o pe nimic în lume. A fost exact ceea de ce am avut nevoie la acel moment, plus mi-a oferit posibilitatea să lucrez la televiziune și să-mi îndeplinesc încă un vis.”

Viața în Grecia

Dacă tot vorbeam despre călătorii și țări, Teodora este stabilită în Grecia: „Am făcut cinci luni de facultate prin schimbul de experiență Erasmus+ în Grecia și când să plec…m-am îndrăgostit. Planificam să-mi iau un an pauză și să călătoresc prin Europa, lucrând în paralel. Voiam să merg în Italia, dar noua mea dragoste m-a făcut să ajung în Atena, cu un bagaj plin de vise și doar 350 de euro în buzunar. M-am creat ca om matur în Grecia, așa că acum e deja foarte greu să scoți această țară din inima mea. Plus clima de acolo îmi este atât de potrivită, e țara cu cele mai multe zile însorite în an, iar pentru mine nu există viață fără soare.”

Despre diferențele dintre popoare sau lucruri care ne apropie spiritual Teodora afirmă că „nici nu vă puteți imagina cât de asemănători și diferiți suntem. Una dintre principalele lucruri în comun este religia, ceea ce ne face să avem diverse tradiții în comun, precum ouăle roșii de Paști, colindele de Crăciun (chiar dacă la ei se cântă cu o zi înainte de Crăciun și aceeași colindă în fiecare an). Plus, valorile pe care le avem ca națiuni sunt destul de similare, mai ales importanța familiei, ea mereu e pe primul loc. Cred că, avem de învățat de la ei să fim un pic mai relaxați, modul în care ei stau cu orele și beau cafeaua este absolut încântător. Ți-ar părea că sunt niște leneși, dar nu, ei doar apreciază viața.”

Spune că în momentul în care decizi să te muți în altă țară ai nevoie de „pașaport și cam atât. Pentru mine e important să fii legal, restul se face mai ușor.”

Prima perioadă de adaptare din experiența ei au arătat în felul următor „am avut două perioade de adaptare: una în România și una în Grecia. Ambele au fost acompaniate de bocete în pernă, atunci când toată lumea doarme. Totuși, cred că adevărata creștere are loc atunci când suntem în afara zonei de confort, așa că mi-am lăsat emoțiile să curgă după care am căutat să văd în ce proiecte mă pot implica și cum pot deveni un om mai bun decât am fost ieri în loc să mă autocompătimesc.”

Deși îi place să călătorească, îi este greu să-și imagineze o altă țară în sufletul să pe lângă Moldova și Grecia. „știu sigur că oriunde m-aș duce tot în acestea două o să mă întorc iar și iar.”

Fiind plecată de mai mult timp, evident că are un dor de „acasă” și anume „de culorile toamnei, de mirosul teiului, de câmpii, de văi, de ceea ce oamenii din Moldova nu prea apreciază pentru că au în fiecare zi.”

Despre mediul online

Teodora consideră că oamenii asemănători se atrag și Instagram nu este o excepție. „La sigur este o metodă de a găsi oameni care gândesc ca tine sau au interese asemănătoare, am deja mai multe exemple, urmăritori de pe Instagram, pe care i-am întâlnit personal și pe care îi țin aproape de suflet. Este de asemenea o platformă unde poți crește o idee, pentru că unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește, dar există nenumărate zile în care mă simt epuizată și nemotivată. De multe ori mă-ntreb oare de ce mai fac asta? Cine oare are nevoie? Apoi primesc un mesaj dulce despre cum am inspirat sau motivat o schimbare spre bine, îmi amintesc că astfel de mesaje au fost multe și înțeleg că merită să continui.”

Teodora consideră că rețelele de socializare pot fi o oportunitate de dezvoltare, dar și o pierdere de timp, totul depinde de modul în care sunt utilizate: „există mult prea multe prostii în mediul online, dar omul își alege singur ce consumă.”

În opinia Teodorei, misiunea pe care o are în mediul online este să inspire și să motiveze oamenii să fie mai buni și mai pozitivi.

Despre tineri și oportunități

Despre perioada adolescenței ca vârstă a marilor provocări spune că probabil este un moment în care încă nu știi cine ești. Despre adolescenții actuali, Teodora vorbește sincer în felul următor „chiar astăzi am avut o lecție cu niște adolescenți minunați. Am discutat cu ei despre feminism, istorie și alte subiecte importante și mi-am dat seama cât de bine educați sunt și cât de mult sunt gata să lupte pentru adevăr. Este un lucru frumos. Cred că valorile lor s-au schimbat în funcție de timpurile în care trăim. Și generația precedentă era criticată de generația părinților noștri ș.a.m.d. Este normal ca valorile, credințele să se schimbe.”

Teodora consideră că, tinerii, adolescenții se pot dezvolta și în țară mai ales că acum sunt o varietate de proiecte unde te poți implica: „tinerii sunt încurajați pe cât de mult posibil să fie creativi, să fie liberi, să-și creeze propriile afaceri sau startup-uri. Cine vrea, reușește oriunde. Nu există țară fără oportunități, există oameni care nu vor să le vadă.”

Sfatul oferit de către Teodora către tineri, adolescenți este să aleagă cu sufletul, nu cu logica.

„Am făcut două săptămâni de Marketing la ASEM, alegere făcută logic, era o profesie promițătoare, din fericire orele de matematică superioară m-au speriat rapid și m-au făcut să înțeleg că inima mea cântă când e vorba de comunicare și mi-am schimbat facultatea rapid. Alegerea profesiei e la fel ca alegerea soției/soțului, dacă te iei numai după logică și câți bani are, s-ar putea să trăiești nefericit până ce moarte o să vă despartă.”

Despre planuri de viitor nu punctează decât că „viitorul include mii de oameni ce au reușit să învețe engleza și public speaking, cursuri online și prezentări pe marile scene internaționale.”

Autoare: Teoctista Colța

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente