‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 18 aprilie, 2024
8.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAre viitor în Moldova înființarea fermelor de găini eco?

Are viitor în Moldova înființarea fermelor de găini eco?

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

În multe țări europene, producția zootehnică ecologică, mai ales ouăle se bucură de o creștere constantă a cererii. În unele țări, de exemplu Elveția și Germania, oul este deja produsul ecologic cel mai bine vândut, iar cota sa pe piață continuă să crească.

Sursă: Agricultura ecologică – principii de bază și bune practici (FIBL)

Această evoluție se datorează convingerii din ce în ce mai mari a consumatorilor că achiziționarea de ouă ecologice nu este doar procurarea unui produs de o calitate mai bună, ci și o contribuție importantă la o producție agricolă mai naturală și la o bunăstare mai mare a animalelor.

Pe cealaltă parte, Republica Moldova este abia la început de cale în studierea oportunităților pe care le oferă înființarea unei ferme ecologice.

De-a lungul timpului, periodic, potențialii crescători de păsări în sistem ecologic se adresează pentru consultații în începerea și dezvoltarea unei așa tip de afacere.

În timpul planificărilor preliminare apar mai multe întrebări. Cea mai importantă dintre acestea fiind „Cum pot fermele eco să asigure piața tot anul?”. În cazul contractelor de lungă durată cu rețelele comerciale, se cere aprovizionarea pe tot parcursul anului cu marfă.

La multe întrebări au fost găsite răspunsurile la expoziția la BIOFACH 2022, cea mai mare expoziție mondială dedicată agriculturii eco, care a avut loc în perioada 26-29 iulie la Nürnberg, Germania.

‹ adv ›

La fiecare ediție, BIOFACH atrage un public de circa 50 de mii de vizitatori din întreaga lume, datorită celor peste 3000 de expozanți care asigură un sortiment organic atotcuprinzător de alimente proaspete și congelate, produse alimentare și rechizite, băuturi, gustări, materii prime, echipamente de procesare și ambalare și multe altele.

Desigur, la această expoziție au fost prezenți și producătorii din sectorul zootehnic, în special avicultori.

Mai mulți dintre aceștia au prezentat o varietate interesantă de produse, începând de la produse tradiționale: ouă și carne, finalizând cu un produs cu conținut  de alcool – lichior din gălbenușul de ou. 

‹ adv ›

Producătorii au menționat că, cel mai important aspect în dezvoltarea unei afaceri eco este asocierea și formarea grupurilor de producători.

Toți participanții din sectorul zootehnic formau grupuri de producători, argumentând că numai aceasta formă de organizare este cheia succesului.

În urma vizitării expoziției, putem veni cu următoarea recomandare pentru fermierii interesați în dezvoltarea unei afaceri în avicultura ecologică – succesul depinde asocierea în grupuri de producători. Numai astfel aceasta poate fi o afacere sustenabilă.

Avantajele asocierii în grupuri ar fi:

  • Aprovizionarea continuă a rețelelor comerciale cu marfă, respectiv, posibilitatea stabilirii contractelor de lungă durată cu acestea. În cazul unui producător aparte, când acesta are doar o hală de producere, ciclu productiv nu permite producerea pe tot parcursul anului. Există pauzele tehnologice.
  • Accesul la procurarea puilor de o zi. În cazul grupului de producători se poate crea o fermă pentru reproducători cu stație de incubare care ar asigura membrii asociației cu material biologic.
  • Furaj verificat și certificat eco la preț accesibil. În cazul grupurilor de producător este posibil de investit în uzină de producere a furajului, cu depozite de cereale. În cazul uzinei de furaj – prețul de producere scade proporțional cu creșterea cantității de producere (mai mult furaj produs – preț mai mic).
  • Centru comun de sortare și ambalare a ouălor – cheltuieli mai mici pentru mentenanță. 
  • Abator și unitate de procesare comună. Vânzarea produselor procesate cu plus valoarea aduce profit mai mare. 
  • Materie primă mai ieftină – în cazul grupului de producători se poate negocia cu furnizorii prețuri mai mici la inputuri. 
  • Secție de marketing comună cu specialiști în domeniu pentru promovarea produselor atât pe piața locală, cât și după hotare.

În Moldova deja avem o bună experiență privind asocierea. De 10 ani este implementat proiectul MAC-P ce a înregistrat progrese excelente în promovarea ideii de cooperare între agricultorii.

În total, Proiectul a acordat suport în crearea a 64 grupuri de producători, finanțând 47 dintre acestea. Valoarea totală a granturilor acordate grupurilor de producători se ridică la peste 13.6 milioane dolari SUA.

În suportul fermierilor care vor să dezvolte o afacere ecologică în sectorul zootehnic, Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” au elaborat o broșură specială Creșterea ecologică a găinilor ouătoare în sistem free-range. Aceasta va fi disponibilă în această toamnă.

Pentru a-și facilita activitatea, fermierii pot deveni membri ai asociației MOVCA „Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova”, beneficiind astfel de suportul diferitor proiecte în derulare.

De asemenea, producătorii avicoli pot deveni membri ai Asociației Patronale a Avicultorilor din Republica Moldova, beneficiind de suportul experților din cadrul asociației.

O cooperare între producători, asociații de profil, ONG-uri ar putea stimula dezvoltarea sectorului agriculturii ecologice în țara noastră. La moment, nu avem nicio fermă de găini certificată ecologic, iar acest lucru înseamnă și șanse mai multe pe piață.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

2 Comentarii

  1. care este scopul acestui articol?

    O fi oare necesitatea de a publica articole in presa pentru a otine un nou grad al asistentului universitar?

    O fi oare scopul articolului o incercare de justificare a banilor primiti de la donatori pentru vizitarea expozitiei?

    Mereu citim articole in care se scrie : ar fi binevenit, ar trebui, recomandam asociere, sasmd dar nimic concret…..

    • Bună ziua, în ultimii ani se lucrează mult în scopul promovării zootehniei ecologice. În urma vizitelor de studiu organizate, se dovedește că mai ușor de realizat acest obiectiv ar fi pentru fermele avicole. Mai mulți producători au solicitat informații despre înființarea unei ferme avicole de păsări, astfel a început acum ceva timp traducerea și adaptarea informațiilor ce le-ar fi de folos producătorilor. Propunerea de a participa la proiect a fost transmisă mai multor specialiști locali, însă doar D. Voinițchi a acceptat să contribuie la adaptarea traducerilor. Ulterior, ținând cont de gradul de implicare a persoanelor în aceste lucrări, dar și de interesul producătorilor a fost selectat pentru a participa la expoziție.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›