Putin, părăsit de ultimul prieten important. Decizia Chinei nu lasă loc de interpretări

06 Aug. 2022, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
06 Aug. 2022, 05:30 // Actual //  Lupu Eduard

Compania Huawei din China, unul dintre marii furnizori de echipamente de telecomunicații din întreaga lume, a decis să închidă magazinul online Vmall, dar și aplicația proprie, începând din 1 august 2022.Totuși, compania chineză a asigurat că va onora toate comenzile primite deja.

Astfel, comenzile din Rusia ce privesc produsele companiei Huawei nu vor mai putea fi plasate nici online, nici prin intermediul aplicației de vânzări.

Compania Huawei renunță la afacerile cu Rusia

Începând din iunie 2022, Huawei decidea să închidă inclusiv unele magazine fizice de pe teritoriul Federației Ruse, la acel moment fiind anunțate a fi fost închise patru din cele 19 magazine. De la începutul invaziei asupra Ucrainei, aproximativ 1.200 de companii mari au decis să renunțe la piața de desfacere rusă.

În mai 2022, Huawei a început să ignore cererile formulate de operatorii din telecomunicații, dar și de Ministerul Digitalizării, care s-au confruntat cu mari probleme, din pricina deciziei marii companii de a nu mai încheia noi contracte de furnizare a unor echipamente de rețea și dispozitive mobile spre Rusia.

China reduce importurile la echipamente digitale către Rusia

În martie 2022, giganții tehnologici din China au redus cu 40% importurile la laptop-uri, cu 66% cele la smartphone-uri și cu 98% a echipamentelor de telecomunicații, raportat la luna februarie 2022. Pe de altă parte, livrările de mărfuri din Turcia către Rusia au crescut cu 52% în luna iunie 2022, comparativ cu luna mai, un total de 791,4 milioane de dolari.

Huawei este o companie multinațională producătoare de echipamente de telecomunicații din Republica Populară Chineză. Firma a avut vânzări de 17,7 miliarde de dolari în anul 2018. De asemenea, și-a lansat produsele și serviciile în mai mult de 170 de țări, iar din 2011 a servit 45 dintre cei mai mari 50 de operatori de telecomunicații. Rețelele sale, peste 1500 la număr, ajung la o treime din populația lumii.

Putin avertizează că sancțiunile date de Europa vor avea consecințe catastrofale pe piața energiei

Drept răspuns, Vladimir Putin a declarat, la începutul lunii iulie 2022, că dacă vor fi impuse în continuare sancțiuni împotriva Rusiei, prețurile pe piața energetică ar putea „crește catastrofal”, lovind din plin gospodăriile din Europa cu facturi mari la utilități.

Putin a susținut, în cadrul unei emisiuni televizate, că știe că europenii încearcă să înlocuiască resursele energetice rusești, dar sancțiunile împotriva țării sale vor duce la o creștere a prețurilor la gaz pe piață și la o creștere a costului resurselor energetice pentru consumatorii finali.

„Toate acestea arată încă o dată că sancțiunile impuse Rusiei provoacă mult mai multe daune țărilor care le dau aceste măsuri. Folosirea lor în continuare poate duce la consecințe și mai grave, fără exagerare, chiar catastrofale pe piața globală a energiei”, a declarat Vladimir Putin, într-o întâlnire cu oficiali ruși.

Sancțiunile împotriva Rusiei au crescut accelerat prețurile la gaze

Prețurile europene la gaze au crescut accelerat încă din anul  2021, deoarece oferta nu a reușit să țină pasul cu cererea determinată de redresarea după pandemia de coronavirus, potrivit Agerpres, care citează AFP.

După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, gazele au început să se vândă și mai scump, iar prețul spot de referință a devenit de peste două ori mai mare decât cel de la închiderea din 23 februarie.

Rusia a început să reducă fluxurile de gaze către Europa în a doua jumătate a anului 2021, livrările prin cele trei rute principale de conducte scăzând cu aproximativ 20% față de a doua jumătate a anului 2020. În ultimele luni, Rusia a întrerupt fluxurile către Bulgaria, Polonia, Finlanda, furnizorul danez Orsted, firma olandeză Gasterra și Shell pentru contractele sale din Germania, după ce toate au respins cererea Moscovei de a trece la plăți în ruble.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 18:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 18:01 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

În Republica Moldova, se pregătește o posibilă abolire a regulii care impune autorizarea Băncii Naționale pentru deținerea a peste 1% din acțiunile băncilor. Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a dezvăluit această intenție într-un interviu acordat Reuters. Potrivit declarațiilor sale, regula actuală, introdusă ca măsură temporară pentru creșterea transparenței și îmbunătățirea guvernanței în urma fraudei masive din sistemul bancar al țării în 2014-2015, ar putea fi eliminată în acest an, pe măsură ce țara își propune să extindă piețele de capital.

Anca Dragu a subliniat că regula este considerată o măsură dură și restrictivă, temporară până când Banca Națională va putea implementa alte instrumente pentru asigurarea integrității sistemului bancar. Aceasta a menționat că există motive să se creadă că măsura a avut un impact pozitiv și că perioada sa temporară se apropie de final.

În cadrul eforturilor de reformare a sistemului bancar, BNM colaborează cu experți de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Fondul Monetar Internațional pentru dezvoltarea unei legislații care să permită eliminarea acționarilor neprietenoși de pe piață. Abolirea regulei care limitează deținerea acțiunilor la 1% va facilita planurile de a oferi public acțiuni ale celei mai mari bănci din țară, maib, prin intermediul unei oferte publice inițiale la Bursa de Valori București.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău