Marea tergiversare! Spânu, foc și pară pe turcii lui Erdogan: Să se lucreze și noaptea la drumul Hîncești – Cantemir

06 Aug. 2022, 10:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
06 Aug. 2022, 10:18 // Actual //  Lupu Eduard

Reabilitarea drumului R34 Hâncești-Leova-Cantemir avansează cu viteza melcului. Până în prezent lucrările de construcție au fost realizate puțin peste 22% de către compania turcă OZKA.

„Am solicitat să se lucreze în două schimburi pentru a grăbi reabilitarea drumului R34 Hâncești-Leova-Cantemir. Prea mult s-a întârziat în trecut, toate proiectele de infrastructură trebuie să se realizeze în timp. Spor și vom urmări atent progresul”, a declarat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Contractul semnat cu OZKA are o valoare totală de peste 56 milioane de euro, bani acordați Guvernului Republicii Moldova prin împrumut de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Antreprenorul și-a asumat obligația să finalizeze integral lucrările la sfârșitul lunii februarie a anului 2023.

În 2015, a mai fost organizat un concurs pentru aceste segment de drum, la care și-au anunțat intenția de participare tocmai 44 de companii. În aprilie 2016 s-a anunțat că Serenissima Costruzioni S.P.A., în asociere cu PST Group din Italia, au câștigat contractul, oferind cel mai mic preț – circa 53 de milioane de euro.

Italienii, care mai câștigaseră și contractul de reabilitare a drumului Soroca-Arionești, nu au mai apucat să facă careva lucrări pentru că a intrat în insolvență.

Ozka Insaat este o companie de construcții care a fost fondată în 1998 și în prezent are 350 de angajați (2020). Acționarul principal este Naim Özkazanç, care este și președinte de onoare al companiei.

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Apr. 2024, 17:31 // Actual //  Lupu Eduard

Un proiect esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ce implică construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV pentru interconectarea cu România, avansează cu sprijinul partenerilor externi. Comisia economie, buget și finanțe, împreună cu Comisia politică externă și integrare europeană, a examinat proiectul de ratificare a acordului de împrumut între Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acordul de împrumut, în valoare de 30,8 milioane de euro, reprezentând 40% din bugetul total de 77 de milioane de euro al proiectului, va acoperi construcția liniei de 400 kV care va conecta localitățile Bălți și Suceava. Acest împrumut va avea o perioadă de rambursare de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani. Banca Europeană de Investiții va aloca încă 30,8 milioane de euro, prin realocarea unui cont de împrumut anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. În plus, Republica Moldova va primi un grant de 15,4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Proiectul nu doar va conecta rețelele electrice ale celor două țări, ci va include și reconstrucția stației electrice Bălți de 400 kV, precum și reabilitarea segmentelor de rețea electrică de transport din Republica Moldova. Aceste eforturi vor include înlocuirea elementelor de comutație și protecție, precum și a transformatoarelor electrice.

Această nouă interconexiune electrică reprezintă o etapă semnificativă în consolidarea legăturilor dintre Republica Moldova și România, având un impact pozitiv atât asupra securității energetice cât și asupra dezvoltării regionale și economice a ambelor țări.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău