Conform Reuters, este vorba de prima întâlnire între cei doi lideri religioși după ce predecesorul lui Antonij, Hilarion, a fost demis în iunie în cadrul unei decizii bruște care sugerează că există conflicte la vârful patriarhiei moscovite.
Vaticanul a precizat că pe calendarul Papei se află întâlnirea cu Antonij, însă nu a dat informații cu privire la tema discuției între cei doi lideri religioși.
Papa urmează să participe la o întâlnire între mai mulți lideri religioși la Nur-Sultan, în Kazahstan, între 13 și 15 septembrie, acolo unde a spus că speră că se va întâlni cu patriarhul Kirill.
Bulat Sarsenbaiev, șeful organizației kazahe care organizează întâlnirea a declarat pentru presa din Kazahstan că patriarhul rus și-a confirmat prezența la eveniment.
Un aliat apropiat al dictatorului Vladimir Putin, Kirill susține cu entuziasm invazia rușilor în Ucraina. Poziția lui Kirill a dus la răcirea relațiilor cu Biserica Catolică și a dezlănțuit o „rebeliune” internă a unor biserici ortodoxe locale care și-au rupt legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Papa Francisc, care a calificat războiul din Ucraina drept „un război de agresiune crud și lipsit de sens”, intenționa să se întâlnească cu Kirill în 14 iunie, la Ierusalim, însă a anulat întrevederea la sfatul diplomaților de la Vatican.
Francisc și Kirill s-au întâlnit o singură dată, în 2016, în Cuba, în prima întâlnire dintre un lider al Bisericii Catolice și unul al Bisericii Ruse de la Marea Schismă din 1054, când Biserica Creștină s-a separat oficial în două.
Într-un interviu, luna trecută, Papa Francisc a spus că ar vrea să viziteze Kievul după întoarcerea din turneul din Canada, însă că ar vrea să meargă și la Moscova, preferabil mai întâi, pentru a promova pacea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!