(doc) Învățământ online, căldura la minim și străzi in beznă: Ce măsuri mai propune Guvernul, dacă Gazprom va limita livrarea gazului

După acțiunile anunțate ieri, de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ce urmează a fi luate de autorități, pentru a ajuta cetățenii să treacă mai ușor peste sezonul rece din acest an, a fost publicat și proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea unor măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale și pregătirea pentru perioada sezonului de încălzire 2022-2023. Acesta prevede, printre altele, și reducerea temperaturii agentului termic livrat în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică cu 10%, sistarea iluminatului stradal pe timp de noapte, dar și organizarea procesului de învățământ la distanță/on-line. Asta în contextul în care, Guvernul analizează 3 scenarii, în care Gazprom ar putea limita livrările către Moldova, cel mai sumbru fiind sistarea în proporție de 100%.

Foto: romanialibera.ro
„Republica Moldova este dependentă de importurile de gaze naturale, practic 100% sunt livrate de compania rusă SAP „Gazprom”. În același timp, Republica Moldova nu dispune de capacități de stocare a gazelor naturale, gazele naturale fiind posibil a fi stocate în statele vecine sau în alte țări ce dispun de complexe de stocare. Aprovizionarea și infrastructura de gaze naturale din regiunea transnistreană nu se afl sub controlul Guvernului Republicii Moldova. Gazele naturale sunt principala resursă utilizată pentru producerea energiei electrice și termice - ceea ce amplifică fluctuația sezonieră a cererii la nivel de țară. Deși, există în prezent un contract de furnizare a gazelor naturale pe un termen de cinci ani între SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom”, în continuare persistă riscul privind rezilierea unilaterală a Contractului din cauza neexecutării auditului datoriilor financiare, astfel existând riscul ca în orice moment livrările de gaze naturale să fie limitate sau sistate. Totodată, există riscul lipsei unor surse (alternative) sigure și competitive de import a gazelor naturale, în sensul achiziționării acestora la prețuri rezonabile și transportul lor către Republica Moldova (inclusiv, prin gazoductul Transbalcanic în flux invers). Considerând riscurile existente în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu energie electrică și gaze naturale, Guvernul prin prezenta hotărâre vine cu mai multe măsuri de prevenire și atenuar a impactului asupra prețurilor și securității aprovizionării cu resurse energetice a Republicii Moldova în caz
de limitare a furnizării gazelor naturale”, se menționează în proiect. 

În acest context, autoritățile propun un șir de măsuri, în dependență de cele 3 scenarii analizate de Guvern, potrivit cărora Gazprom ar putea limita livrările către Moldova, cel mai sumbru fiind sistarea în proporție de 100%.

Măsurile prevăd, printre altele, reducerea temperaturii agentului termic livrat în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică cu 10%, sistarea iluminatului stradal pe timp de noapte, dar și organizarea procesului de învățământ la distanță/on-line (10 zile/lună). Totodată, este se ia în calcul și: reconectarea cazanelor pe biomasă în cadrul instituțiilor publice; trecerea Termoelectrica (CET sursa 1) la combustibil alternativ (păcură); creșterea cererii de lemne și cărbune cu aproximativ 50%, urmare a creșterii prețului gazelor naturale; utilizarea stocurilor strategice de gaze naturale disponibile și a stocurilor de gaze naturale din rețelele de transport naționale; deconectare consumatorilor întreruptibili conform HG 207/2019, dar și accesarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și BERD ratificat, în vederea realizării proiectului „Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”.

Vedeți mai jos toate măsurile propuse de autorități, în cadrul proiectului ce urmeazăa fi propus spre aprobare, în cadrul ședinței Guvernului.


Proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea unor măsuri de prevenire și atenuare a impactului cr... by UNIMEDIA on Scribd


Ieri, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a prezentat acțiunile pe care le întreprinde Guvernul, pentru pregătirea de sezonul de încălzire, care se anunță a fi unul foarte dificil.

Totodată, Guvernul va analiza potențiale riscuri în cazul unor limitări sau a sistării livrării de gaze naturale în Moldova de către Gazprom. Autoritățile iau în calcul 3 scenarii în acest sens: limitarea în proporție de 35%, de 50% sau de 100%, adică sistarea integrală a contractului între Gazprom și Moldovagaz. 


Pub