Vlad Batrîncea, constatat de ANI cu o diferență de peste 700 mii lei între venituri și cheltuieli. Deputatul: Un act care distorsionează realitatea. Îl voi ataca în instanță

Autoritatea Națională de Integritate a depistat, în urma controlului averii vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Batrîncea, pentru anul 2019, o diferență de de peste 700 mii lei între venituri și cheltuieli, generată de procurarea unui apartament. În acest context, ANI anunță că va iniția în folosul statului procedura de încasare a averii nejustificate și, totodată, procedura potrivit căreia, Batrîncea ar putea fi decăzut din dreptul de a mai exercita mandatul de deputat pe o perioadă de 3 ani. De cealaltă parte, Batrîncea declară că niciodată nu a ascuns și nu are de gând să-și ascundă averea. Acesta califică actul emis de instituție drept unul care „distorsionează realitatea” și spune că îl va contesta în instanța de judecată.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit sesizării parvenite la ANI, deputatul Vlad Batrîncea ar fi depus tardiv declarația de avere și interese personale pentru anul 2019 și, totodată, a fost identificată o eventuală diferență substanțială, în mărime de 764 mii lei, generată de procurarea unui apartament, la 30 august 2019. De asemenea, în declarație este indicat un venit de 20 mii euro, din vânzarea unui apartament, iar potrivit autorului sesizării, nu este clar ce apartament a fost vândut și ce venit a fost obținut.

O altă sesizare solicită verificarea averii declarate de Vlad Batrîncea pentru anii 2013-2015.

În urma verificărilor, inspectorul ANI a constatat că apartamentul vândut aparține în totalitate mamei lui Vlad Batrîncea. Respectiv, nu este clar cum ar fi obținut suma de 20 de mii de euro din vânzarea acestuia, odată ce nu are drept de proprietate.

Pe de altă parte, Vlad Batrîncea nu ar fi deținut oficial suficiente venituri pentru a-și procura un apartament, în august 2019, la suma indicată în declarația de avere.

De asemenea, inspectorul a depistat că în 2015, Batrîncea nu ar fi inclus în declarația de avere venitul de 850 dolari, obținut de la UNDP Moldova.

Totodată, Batrîncea nu ar fi indicat corect indemnizațiile primite de la Parlament, în perioada 2017-2019.

De cealaltă parte, Vlad Batrîncea a venit cu explicațiile solicitate de inspectorul de integritate, în urma constatărilor de mai sus. Totodată, acesta susține că actul ANI „distorsionează realitatea” și îl va contesta în instanță. „Am examinat așa numitul act de constatare al ANI și am stabilit că este un act bazat exclusiv pe percepții subiective și nu pe circumstanțe de fapt și de drept. Mai exact, sunt afirmații greșite, care nu corespund realității. Este un act care distorsionează realitatea și creează premise pentru a mă învinui în fapte pe care nu le-am comis. Niciodată nu am ascuns și nu am de gând să ascund averea mea. Tot ce am este la vedere și este declarat conform legii. Afirm categoric că nu duc o viață de lux, trăiesc modest, nu dețin conturi bancare și nici mașini nu am. Apartamentul în care locuiesc este singura proprietate pe care o dețin și pentru care mai am de achitat ipoteca încă mulți ani înainte. Regret interpretările eronate, care, pe lângă faptul că nu sunt bazate pe fapte, îmi aduc un prejudiciu de imagine în calitate de politician și cetățean. Sunt sigur că scopul de bază al acestei acțiuni, este atacul mediatic împotriva mea și a echipei PSRM. Acest episod nejustificat și lipsit de fond se înscrie în campania de denigrare și atac la adresa opoziției. Adevărul am să-l apăr în instanța de judecată”, a precizat deputatul.

Vedeți mai jos actul de constatare al ANI și explicațiile lui Vlad Batrîncea.


Pub