(FOTO) Natalia Gavrilița, în vizită la cel mai mare parc fotovoltaic din țară

02 Aug. 2022, 17:48
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Aug. 2022, 17:48 // Actual //  MD Bani

Aflată într-o vizită de lucru la Criuleni, prim-ministra Natalia Gavrilița a mers la cel mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova, cu o capacitate de 2,8 MW. Parcul, cu o suprafață de 8 hectare, are instalate 7 400 de panouri fotovoltaice și 16 invertoare. Acesta a fost construit cu sprijinul Guvernului Chinei, valoarea totală a proiectului fiind de 4 milioane de euro.

Parcul poate aduce anual, în bugetul raionului Criuleni, circa 3-5 milioane de lei. Din luna decembrie, Parcul Fotovoltaic a produs 2,650 MWh, iar în luna martie curent a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice cu  I.S.C. „Premier Energy” SRL, la prețul de 0,88 lei/kW.

Prim-ministra a subliniat importanța investițiilor în energia din surse regenerabile, menționând că, în contextul crizei la nivel regional, Guvernul este în plină pregătire pentru iarna viitoare.

Prioritățile noastre sunt protejarea consumatorilor vulnerabili, creșterea eficienței energetice, accelerarea dezvoltării surselor regenerabile și diversificarea surselor de aprovizionare. Toate acestea reprezintă coordonatele principale ale sectorului energetic înaintea sezonului rece”, a spus prim-ministra.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 17:13 // Actual //  Lupu Eduard

Iubitorii de peisaje idilice beneficiază de un nou top al plajelor cu cele mai albastre ape din lume, realizat de o companie pentru închirierea de case de vacanță, transmite Rador. Autorii clasamentului au dorit să se bazeze pe criterii științifice, iar pentru aceasta au întocmit mai întâi o listă lungă cu cele mai populare și mai frumoase plaje din lume, după care a urmat analiza culorii apelor.

În acest scop, au preluat imagini brute, neprelucrate ale plajelor de pe Google Maps și apoi, folosind instrumentul digital pipetă pentru potrivirea culorii, au determinat nuanța exactă a apei pe care mai apoi au comparat-o cu nuanța declarată oficial ca fiind cel mai intens albastru (YInMn Blue).

În urma acestei analize, pe primul loc, s-a situat plaja Pasqyra (Mirror Beach) din apropiere de stațiunea Saranda din Albania. Urmează apoi două plaje grecești: Bouka de lângă orașul Messini din Peloponez și Kassiopi din Corfu.

Pe locul al patrulea se află Plage de la Vernette din Franța, urmată de plaja Kaputas din Turcia.

Top zece este completat de alte trei plaje grecești: Voulisma, situată pe locul șase, Foki, situată pe locul șapte și Ombros Gialos pe locul nouă, precum și de o plajă din Portugalia, Praia do Carvalho (locul opt) și una din Spania, Los Lances Beach, situată pe locul zece.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău