FOTO Forfotă la Prut! Stadiul lucrărilor mega construcției podului plutitor de la Leova

31 Iul. 2022, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
31 Iul. 2022, 10:05 // Actual //  Lupu Eduard

Autoritățile dau asigurări că până la tomnă podul plutitor de la Leova-Bumbăta va fi gata. Podul este necesar pentru fluidizarea fluxul mare  de vehicule care tranzitează frontiera de stat a Republicii Moldova. Iar  numărul camioanelor va fi şi mai mare după ce se vor încheia  recoltările. Este vorba de cerealele din Ucraina care ajung prin Republica Moldova în porturile din România.

Capacitatea portantă va fi de 40 de tone şi 7 tone per axă, adică va  permite circulaţia camioanelor, inclusiv în plin sezon de recoltare. Pe pod este preconizată și trecerea pietonală.

La etapa elaborării proiectului construcției pudului costurile depăşeau 45 de milioane de lei

Podul va avea o lungime de 60 de metri, o lăţime de 14  metri şi o capacitate de 40 de tone. Potrivit proiectului, urmează a   fi construit şi un drum de acces cu o lungime de 3 km. Lucrările  urmează a fi finalizate până în toamna acestui an.

Potrivit  documentelor, podul Leova-Bumbăta a fost construit după războiul  ruso-turc din anii 1768–1774. Acesta a fost distrus de sovietici în anul  1944.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

07 Mai 2024, 17:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
07 Mai 2024, 17:20 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

BNM continuă ieftinirea leului și a redus dobânda cheie la 3,60% anual față de 3,75%.

Consiliul de administrație al băncii centrale a redus și dobânzile pentru creditele și depozitele overnight, la 5,60% și 1,60%, comparativ cu 5,75% și 1,75%.

Totodată, BNM a diminuat și norma rezervelor obligatorii în lei moldovenești de la 33%, la 31% de la jumătatea lunii iunie și la 29% din 16 iulie.

Rezervele obligatorii în valută au fost reduse la 41%, față de 43%, iar din 16 iulie, la 39%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău