Țara europeană care scumpește gazul pentru consumatori: ”Cu siguranță câteva sute de euro pe gospodărie”

29 Iul. 2022, 08:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
29 Iul. 2022, 08:26 // Actual //  Lupu Eduard

Germania urmează să impună o taxă tuturor consumatorilor de gaze naturale, de la 1 octombrie, menită să ajute furnizorii care se confruntă cu creşterea preţurilor la importul gazelor, a arătat joi un proiect de lege, transmite Reuters.

Taxa urmăreşte să împartă costurile suplimentare pentru înlocuirea gazului din Rusia între toţi utilizatorii şi să prevină insolvenţa în rândul comercianţilor de gaze.
Consumatorii casnici şi industriali cu contracte pe termen lung vor fi afectaţi de taxă, care va fi valabilă până la sfârşitul lunii septembrie 2024, se arată în document.
Importatorii de gaze vor trebui să suporte singuri costurile în creştere până când taxa va intra în vigoare.

Taxa este un avantaj pentru importatorii aflaţi în dificultate, în special Uniper, cel mai mare beneficiar al Germaniei de gaz rusesc, care a primit un ajutor de stat săptămâna trecută, şi divizia de gaze a EnBW, VNG.
Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că taxa va fi între 1,5 euro cenţi şi 5 euro cenţi pe kilowatt oră (Kwh), veniturile fiind disponibile tuturor companiilor care trebuie să înlocuiască gazul rusesc.

Asta înseamnă că o gospodărie de patru persoane s-ar putea confrunta cu costuri suplimentare de până la 1.000 de euro pe an.
Habeck a spus că măsura este una dificilă, dar importantă pentru stabilizarea pieţei energetice.

”Nu se ştie exact cât va costa (gazul) în noiembrie, dar vestea amară este că cu siguranţă sunt câteva sute de euro pe gospodărie”, a spus el.

Mai multe detalii despre taxă vor fi anunţate în august, se arată în document.

Asociaţia de utilităţi VKU a salutat măsura, adăugând că taxa ar trebui crescută sau extinsă, dacă preţurile mari vor persista.
O condiţie prealabilă pentru ca guvernul să declanşeze mecanismul este perturbarea semnificativă a fluxurilor de gaze în Germania.

Grupul rus Gazprom a redus fluxurile prin gazoductul Nord Stream 1 la doar 20% din capacitate, săptămâna aceasta.

Germania a trecut luna trecută la a doua dintre cele trei etape ale planului său de urgenţă a aprovizionării, permiţând guvernului să declanşeze o clauză de ajustare a preţurilor, astfel încât furnizorii să poată transmite creşterile de preţ către clienţii lor, deşi încă nu a făcut acest lucru.
O taxă generală care ar creşte preţurile gazelor pentru toată lumea, indiferent de furnizor, este considerată totuşi mai echitabilă.

Între timp, guvernul a făcut un apel către cetăţeni şi industrie să economisească energie acum, astfel încât să poată umple instalaţiile de stocare a gazelor înainte de iarnă – urmărind ca până în noiembrie să se ajungă la 95% din capacitate, de la 67,2% în prezent.

Firmele îşi cântăresc opţiunile, în timp ce Berlinul a spus deja că va stinge luminile la 200 de clădiri publice şi repere, pe timp de noapte.

În vreme ce Germania trece prin ceea ce Habeck a numit ”cea mai mare criză energetică a sa”, eşecul Gazprom de a livra gazele rezervate împinge companiile să-şi procure combustibilul la preţuri semnificativ mai mari de piaţă, a spus el.

„Această diferenţă (de preţ) este taxa. Apoi este transmisă consumatorului final, deoarece altfel companiile ar pierde definitiv milioane pe săptămână”, a adăugat el.
Marcel Fratzscher, preşedintele institutului economic DIW, a spus că este ”drept şi necesar” să se transfere costurile către toţi consumatorii, iar germanii ar trebui să se pregătească pentru cel puţin o triplare a facturilor de încălzire pe gaze, dar ar trebui să existe măsuri de ajutor pentru a sprijini persoanele cu venituri mici. potrivit Rheinische Post.

Habeck a spus că oamenii care vor ajunge în sărăcie din cauza preţurilor mai mari ale energiei trebuie protejaţi şi că vor fi luate măsuri de ajutor.

Realitatea Live

18 Apr. 2024, 13:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
18 Apr. 2024, 13:42 // Slider //  Soroceanu Olga

În data de 12 aprilie, localitatea Anenii Noi a găzduit Târgul locurilor de muncă și meșteșugărit, un eveniment ce a reunit atât angajatori, cât și meșteșugari, în efortul lor de a facilita accesul la locuri de muncă și de a promova meșteșugurile tradiționale, atât pentru populația locală cât și pentru refugiații din Ucraina stabiliți aici.

Printre participanți s-a numărat și șefa ANOFM din raionul Anenii Noi, Zinaida Iordachescu, care a subliniat diversitatea agenților economici implicați și importanța acestui eveniment pentru economia locală și națională:

„Avem agenți economici din Anenii Noi, avem de la Congresul Ucrainenilor, avem de la inspectoratul general de poliție, carabinieri, agenți economici din Chișinău fiindcă nu suntem la o distanță atât de mare și angajăm foarte multe persoane și în municipiul Chișinău.”

Evenimentul a reunit aproximativ 12 angajatori și 22 de meșteșugari, iar participanții au avut oportunitatea să afle informații despre piața muncii, să primească ghidare în carieră și să participe la cursuri de formare profesională. Printre beneficiarii acestor servicii s-a numărat și Laurenția Starciuc, care a apreciat eforturile depuse pentru a le oferi oamenilor perspective noi în câmpul muncii:

„M-am apropiat de orice căsuță, mi-am luat diverse cărți pentru a fi informată. Sunt oportunități care oferă posibilitatea de a te angaja în câmpul muncii.”

Evenimentul face parte din proiectul „Creșterea Rezilienței prin Angajare și Coeziune Socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova și HEKS – EPER Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: ANOFM.

Directorul de țară al HEKS – EPER Moldova, Peter Fenoy, a subliniat importanța coeziunii sociale și a dezvoltării economice sustenabile pentru comunitatea din Anenii Noi:

„HEKS – EPER Moldova a fost implicată în mai multe activități legate de atenuarea consecințelor conflictului din țara vecină, Ucraina. În Moldova, din păcate, influența refugiaților din Ucraina a generat mai multe necesități în baza dificultăților noastre obișnuite cu care ne confruntăm înainte de acest conflict. Ne dorim să aducem împreună oameni din diverse medii și să le oferim șanse egale de dezvoltare, indiferent de originea sau situația lor actuală.”

Târgul locurilor de muncă și meșteșugăritul reprezintă un pas important în direcția dezvoltării economice și sociale a comunității din Anenii Noi, evidențiind potențialul local și promovând oportunitățile de angajare și de creștere profesională pentru toți participanții.

Următoarele evenimente cu aceeași tematică vor avea loc pe 19 aprilie la Ialoveni și pe 29 mai la Chișinău.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău